Critici

Barbă susține că „greii” PSD și PNL se ascund în spatele tinerilor

Barbă susține că „greii” PSD și PNL se ascund în spatele tinerilor
Barbă susține că „greii” PSD și PNL se ascund în spatele tinerilor

Democrații suceveni îi acuză pe liderii organizațiilor de „seniori” ai PSD și PNL că se ascund în spatele unor membri tineri ai celor două formațiuni politice în intenția de a-l critica pe președintele suspendat al României, Traian Băsescu, Președintele organizației municipale Suceava, Niculai Barbă (foto), a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că cele două formațiuni politice „îi scot la înaintare” pe unii lideri ai organizațiilor de tineret, care au sarcina de a aduce atacuri la adresa lui Traian Băsescu. „Greii PSD și PNL au ajuns să se ascundă în spatele tinerilor pentru că sunt conștienți de faptul că Traian Băsescu are o susținere importantă în județul Suceava, și știu că rezultatele vor fi pozitive pentru acesta”, a spus Barbă. El consideră că seniorii PSD și PNL preferă să-i lasă pe tineri precum Cătălin Nechifor, în cazul PSD, sau Iulian Angheluș – PNL, să îl critice pe Traian Băsescu, deoarece, după întoarcerea acestuia la Cotroceni, se vor putea justifica mai ușor pentru campania dusă împotriva președintelui României. „Se pare că cei din conducerea PSD și PNL nu au puterea de a ieși personal cu declarații împotriva lui Traian Băsescu. Și asta pentru că după ce se vor anunța rezultatele votului de la referendumului din 19 mai a.c., liderii celor două formațiuni vor susține că nu ei eu făcut acele declarații contra președintelui Băsescu”, a mai spus președintele PD Suceava.

Recomandări

Gheorghe Șoldan consideră că numirea liberalului Alexandru Covașă ca purtător de cuvânt al primarului PSD Vasile Rîmbu „este puțin de râs, într-un fel”

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu
Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD