Urbanism

Barbă solicită sistarea lucrărilor la un chioșc care se construiește în Burdujeni

Barbă solicită sistarea lucrărilor la un chioșc care se construiește în Burdujeni
Barbă solicită sistarea lucrărilor la un chioșc care se construiește în Burdujeni

Președintele PD Suceava, consilierul local Neculai Barbă a solicitat ieri autorităților locale din municipiul reședință de județ să ia măsurile în vederea sistării lucrărilor la un chioșc ce se construiește în cartierul Burdujeni. Barbă a spus că în ultimele zile a primit mai multe sesizări, potrivit cărora în intersecția străzilor Calea Unirii și Tineretului se construiește un nou chioșc, pentru care, la o primă vedere, nu există autorizațiile necesare. „În apropierea sensului giratoriu din Burdujeni a apărut un nou chioșc, care, la prima vedere, agresează privirea, și nu respectă nici o reglementare pe linie de urbanism. Și mai mult, nici nu există un panou pe care să fie trecută autorizația de construcție, sau firma care execută lucrările”, a spus Barbă. El a precizat că în aceste condiții se impune de urgență blocarea lucrărilor și amendarea proprietarului acestui chioșc. Mai mult, consilierul local democrat a declarat că în această calitate va propune conducerii Primăriei Suceava luarea unor măsuri în vederea demolării construcțiilor care se construiesc fără a deține autorizații. „Construcțiile ilegale, ridicate pe terenurile municipalității, ar trebui să fie demolate. Și asta pentru că în ultimul timp, amenzile nu mai reprezintă un factor coercitiv pentru cei care încalcă legea”, este de părere Neculai Barbă. De asemenea, el a precizat că va propune ca la nivelul Consiliului Local Suceava să se constituie un corp de control special, care să verifice toate sesizările și problemele reclamate pe linie de urbanism, precum și dacă autorizațiile de construcție sunt respectate de către cei care le solicită. Barbă consideră că acest lucru ar fi cu atât mai necesar, cu cât în momentul de față în Primăria Suceava există 3 persoane care realizează aceste controale, dar care sunt în subordinea celor care emit autorizațiile de construcție. „Nu este prea normal acest lucru, și din acest motiv cred că ar fi oportună constituirea unei astfel de comisii la nivelul Consiliului Local, care să se ocupe de aceste probleme”, a încheiat Barbă.

Recomandări

Tarife speciale pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv din construcții și demolări, stabilite în municipiul Suceava

Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract
Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract

CNAIR lansează licitația pentru tronsonul Bălcăuți-Siret al drumului expres spre Ucraina, care va avea rol militar și civil

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților