Președintele Organizației Municipale Suceava a PD, Neculai Barbă, a lansat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, o serie de atacuri la adresa conducerii centrale a Partidului Conservator. Astfel, Barbă a precizat că prin acțiunile pe care le întreprinde și prin declarațiile președintelui acestuia, Dan Voiculescu, se demonstrează faptul că PC este o formațiune politică „căpușă”. Afirmațiile liderului democraților din municipiul Suceava vin după ce în urmă cu câteva zile Voiculescu „a amenințat” cu retragerea PC din coaliția de guvernământ, și mai mult a invitat celelalte formațiuni politice românești să participe la o acțiune comună de izolare a PD. „Acest partid are o atitudine de tip căpușă. Acum încearcă să-și găsească altă gazdă de la care să sugă sângele. Așa cum a făcut cu PSD, atunci când au participat împreună la alegri, și așa cum au făcut și când au intrat în coaliția de guvernământ”, a declarat Neculai Barbă. În același timp, el le-a sugerat reprezentanților PC din județul Suceava să nu ia în considerare îndemnurile lui Dan Voiculescu privind izolarea politică a PD. Barbă a precizat că o astfel de inițiativă pe plan local ar fi imposibil de pus în practică, având în vedere necesitatea unei colaborări între toate partidele, în special la nivelul administrațiilor locale. „Când liderul PC i-a făcut pe toți cetățenii României securiști le-am cerut reprezentanților acestui partid din județul Suceava să se dezică de aceste afirmații. Și așa cum s-au distanțat de acele declarații, le solicit și acum să nu ia în considerare aceste inițiative privind izolarea PD. Oricum, să mă ierte Dumnezeu, dar nu știu cum s-ar putea face această izolare pe plan local, care până la urmă ar însemna să nu mai existe, cel puțin la nivelul municipiului Suceava, o colaborare între consilierii locali”, a încheiat Barbă.



