Răspuns fără întrebare

Barbă crede că Mîrza e supărat că nu-i primit în PD-L



Neculai Barbă: „PD-L va veni cu o ofertă pentru a putea câștiga alegerile la nivelul CJ”
Neculai Barbă: „PD-L va veni cu o ofertă pentru a putea câștiga alegerile la nivelul CJ”

Vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PD-L, Neculai Barbă, a declarat că președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, nu va fi primit niciodată în familia democrat-liberalilor.
Barbă a declarat, joi, într-o conferință de presă, că „domnul Mîrza este supărat probabil pentru că nu îl primim în partid, este decepționat că nu poate să facă parte din echipa câștigătoare”.
„Disperarea domnului Mîrza este cu atât mai mare cu cât la nivelul multor consilii județene conducerea s-a pronunțat în favoarea proiectelor noastre și în favoarea PD-L. Și cu atât mai mult consider că această disperare a domnului Mîrza s-a accentuat și în momentul în care președintele CJ Neamț s-a alăturat PD-L. Noi, la Suceava, nu le vom da, nici domnului Mîrza, nici celor din PSD nici o șansă și le pregătim pensionarea anticipată”, a afirmat Neculai Barbă.
Întrebat dacă Gavril Mîrza a solicitat vreodată să fie primit în PD-L sau măcar a transmis, pe diverse canale, că ar fi interesat să migreze la acest partid, răspunsul democrat-liberalului a fost: „Domnul Mîrza își dorește din nou să fie la frâiele acestui județ, ar face orice să fie într-o echipă câștigătoare. PD-L nu-i va oferi nici o șansă. Singurul lucru pe care putem să-l oferim este pensionarea anticipată a domnului Mîrza și a echipei lui, în special pe domeniul activității politice”.
Pentru binele democrației, PD-L Suceava nu vrea toate mandatele de primari și de consilieri din județ Totodată, Neculai Barbă a acuzat PSD Suceava că „face presiuni asupra liderilor PD-L” pentru a le solicita să se alăture social-democraților și că „folosește PNL pe post de servantă, gândindu-se că în condițiile în care ar mai putea să inducă în eroare populația speră ca o parte din voturi să se ducă înspre PNL și în acest fel să se întâlnească la nivelul Consiliului Județean, PSD și PNL, pentru desemnarea eventual a președintelui CJ”. „Considerăm că PNL poate fi acuzat de imoralitate”, a apreciat vicepreședintele PD-L.
La întrebarea dacă PD-L are în vedere o posibilă alianță cu PRM la alegerea conducerii Consiliului Județean și a viceprimarilor, Neculai Barbă a răspuns că „PD-L va veni cu o ofertă pentru a putea câștiga alegerile la nivelul CJ și a câtor mai multe primării din județ. Nu știu să se fi discutat nimic de alianțe. Sper să avem o majoritate care să ne permită să conducem singuri județul Suceava. Nu ne propunem să fim un partid – stat și ne dorim să avem o majoritate. În același timp, pentru democrație, este bine ca și alte partide să aibă o pondere. Orice pondere sub 50 la sută”.




Recomandări

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Șase consilieri județeni au fost votați să facă parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), dar fără indemnizații

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului