Semnal

Barbă amenință PC Suceava cu ruperea protocolului de colaborare

Barbă amenință PC Suceava cu ruperea protocolului de colaborare
Barbă amenință PC Suceava cu ruperea protocolului de colaborare

Președintele organizației municipale Suceava a PD, Niculai Barbă (foto), solicită conservatorilor suceveni să-și precizeze poziția vizavi de declarațiile făcute la sfârșitul săptămânii trecute de liderul național al PC, Dan Voiculescu, potrivit cărora toți cei care au lucrat la stat înainte de 1989 au colaborat într-un fel sau altul cu Securitatea. Barbă a declarat că în cazul în care conservatorii nu vor face acest lucru atunci PD va rupe colaborarea la nivel local cu partidul lui Voiculescu. „Cerem colegilor de la PC să se delimiteze de declarațiile lui Dan Voiculescu care ne-a făcut pe toți colaboratori ai Securității. În caz contrar suntem hotărâți să întrerupem colaborarea la nivel local cu Partidul Conservator. Declarațiile lui Voiculescu sînt jignitoare pentru toți românii care au această mândrie de a nu fi colaborat cu fosta Securitate. Dacă cei care au fost informatori ai Securității au beneficiat de avantaje de pe urma acestei activități românii corecți au rămas cu această palidă consolare de a nu se fi încurcat cu cei care au făcut numai rău semenilor lor”, a spus președintele PD Suceava. Mai mult, Niculai Barbă intenționează să-l dea în judecată pe Dan Voiculescu pentru afirmațiile sale și să-i ceară daune morale semnificative. El a spus că va recomanda și celorlalți membri PD să facă același gest exprimându-și speranța că și alți cetățeni de bună credință se vor constitui părți vătămate într-un eventual proces. “Mă voi consulta cu juriștii și voi încerca să-l dau în judecată pe Voiculescu. Voi cere Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității să se pronunțe dacă am fost sau nu colaborator al Securității iar documentul respectiv va fi argumentul meu în instanță”, a menționat Barbă. Președintele PD Suceava a mai spus că banii pe care-i va câștiga de la Voiculescu îi va dona celor care au avut de suferit de pe urma Securității. Președintele organizației județene a PC, senatorul Constantin Gheorghe, i-a transmis lui Barbă că greșește dacă se ia de Partidul Conservator. El a arătat că Dan Voiculescu a făcut declarația în nume personal și i-a sugerat liderului democrat să acționeze în consecință. “Este o problemă personală a domnului Voiculescu. Domnul Barbă ar trebui să nu aibă o reacție față de Partidul Conservator în totalitatea lui”, a spus Gheorghe. Pe de altă parte șeful conservatorilor suceveni nu s-a arătat prea speriat de amenințarea cu ruperea colaborării la nivel local. “Am denunțat protocolul de colaborare încă de acum un an. El nu a fost respectat în cazul alegerilor de la Drăgoiești și a celor pentru funcția de viceprimar al comunei Șcheia. Singurul protocol pe care-l pot rupe democrații este cel cu PNL care pe mine nu mă interesează”, a precizat liderul PC Suceava. El a adăugat că la nivel local PC a susținut totuși inițiativele Alianței pentru că s-a considerat că ele au ca finalitate “bunul mers al urbei și al județului”.

Recomandări

Colaborarea științifică de 25 de ani în domeniul seismologiei între România și SUA, celebrată la Suceava

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că PSD nu negociază funcții, ci binele României, dar că nu este de acord ca un partid de pe locul 4 să pună condiții

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că PSD nu negociază funcții, ci binele României, dar că nu este de acord ca un partid de pe locul 4 să pună condiții

Primarul Bogdan Loghin contestă procedura prin care a fost exclus din PNL și pune sub semnul întrebării legitimitatea noii conduceri PNL Suceava

Primarul Bogdan Loghin contestă procedura prin care a fost exclus din PNL și pune sub semnul întrebării legitimitatea noii conduceri PNL Suceava