Actorul american Leonardo DiCaprio și iubita sa, modelul israelian Bar Rafaeli, au decis să se despartă, după ce au ajuns la concluzia că nici unul dintre ei nu dorește să se căsătorească.
Actorul și iubita sa, care au avut o relație de peste cinci ani, au decis săptămâna trecută să se despartă, după ce au realizat că niciunul dintre ei nu este pregătit pentru a se căsători, informează contactmusic.com.
„Despărțirea lor a fost amiabilă, ei au rămas în continuare prieteni și continuă să vorbească unul cu celălalt. Consideră că s-au maturizat în feluri diferite și viețile lor au mers pe drumuri diferite „, a declarat o sursă pentru New York Post.
„Niciunul nu este pregătit pentru o căsătorie, amândoi sunt foate ocupați cu carierele lor care i-au purtat în direcții diferite”, a adăugat aceeași sursă.
Aceasta nu este prima despărțire a celor doi. Leonardo DiCaprio și iubita sa în vârstă de 25 de ani au decis să se despartă și în 2009. După ce au locuit timp de șase luni în reședințe separate, cei doi au hotărât anul trecut să se împace și să formeze din nou un cuplu.
Leonardo DiCaprio, în vârstă de 36 de ani, a declarat recent că nu este sigur dacă se va căsători vreodată, deoarece a văzut prea multe căsnicii destrămându-se în ultima perioadă.
„Nu știu dacă mă voi căsători vreodată. Am văzut prea multe căsnicii, despre care se spunea că erau fericite, destrămându-se. Am fost la fel de șocat ca toți ceilalți. Nimeni nu poate să privească căsniciile altor oameni și să le judece. Nu cunosc viețile particulare ale actorilor cu care lucrez. Știu doar dacă ei sunt actori buni sau regizori buni”, a explicat actorul american.
Leonardo DiCaprio este unul dintre cei mai talentați actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune. Printre primele sale filme se numără „What’s Eating Gilbert Grape” (1993), unde a jucat alături de Johnny Depp, și „Jurnalul unui baschetbalist” (1995). A cunoscut un mare succes la public după ce a jucat în „Romeo și Julieta”, în 1996.
În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalități. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviației Howard Hughes, în „Aviatorul”, care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele trei nominalizări la premiile Oscar. De asemenea, el ar putea juca în curând rolul celui de-al 26-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt. În plus, el ar putea produce un film despre scriitorul britanic Ian Fleming, celebrul creator al lui James Bond, care a avut o viață la fel de interesantă ca a personajului său.
Actorul a mai jucat în „Cârtița” (2006) și „Shutter Island” (2010), regizate de Marin Scorsese, dar și în cel mai nou film al lui Christopher Nolan – „Începutul/ Inception”, lansat în cinematografe în 2010.
Top modelul israelian Bar Rafaeli a apărut în numeroase campanii de publicitate și a pozat pe copertele unor reviste de modă importante.
În afară de DiCaprio, Bar Rafaeli a avut relații amoroase cu David Charvet și Matthew Brody.