Afișaj ilegal

Bannerul electoral imens de pe blocul din George Enescu a fost dat jos



Pentru amplasarea bannerului, nu exista nici măcar un acord al asociației de proprietari
Pentru amplasarea bannerului, nu exista nici măcar un acord al asociației de proprietari

Reclama electorală USL care acoperea fațada unui bloc din cartierul George Enescu, în zona Moto velo, a fost ieri dată jos chiar de cei care o amplasaseră.
După ce locatarii blocului au reclamat la primărie că le-au fost acoperite complet ferestrele de pe acea parte a clădirii, inspectorii de la Disciplina în Construcții s-au deplasat la fața locului.
Mai exact, se știa din start că nu a fost eliberată nici o autorizație pentru astfel de afișe publicitare sau electorale. Mai mult, s-a constatat că nu exista nici măcar un acord al asociației de proprietari în această privință, astfel încât, confruntat cu această situație, șeful de scară a recunoscut că el e responsabil de amplasarea bannerului electoral. Tot el s-a ocupat și de strângerea acestuia de pe bloc.



Recomandări

Primăria Suceava a încercat să dea jos panoul publicitar de pe blocul Union printr-o intervenție neautorizată de Poliție

Acțiunea de demontare a panoului publicitar de pe blocul Union, oprită de Poliție
Acțiunea de demontare a panoului publicitar de pe blocul Union, oprită de Poliție

Tombola lui Alexandru Băișanu a fost interzisă de Biroul Electoral Municipal