BĂNILA PE CEREMUȘ (I)

BĂNILA PE CEREMUȘ (I).
În 7 mai 1555, când Alexandru Lăpușneanu întărea nepoților lui Danco Banilovschi, Fedco și Marușca, copiii Magdei Banilovschi, și verilor lor, Alexandru și Avram, feciorii lui Ioan Banilovschi, câte o jumătate din satele Bănila pe Ceremuș, Lucavăț și Igești, reconfirma existența unor localități vechi, frământate de zvârcolirile vremurilor.
În 8 februarie 1595, Ilie, vătaf de Barbești, și Fădor Orbul, își disputau niște părți din Hluboca și din Bănila pe Ceremuș, dar s-au împăcat prin cedarea unor părți din Șișcăuți, care aparțineau lui Fădor Orbul, vătafului Ilea.
În 8 martie 1641, se întărea uricul prin care „Petrea, fiul lui Isac, fratele său Toader și surorile sale Ana, Gaftona și Toader, copiii lui Grama de Călinești”, cumpărau, cu 150 galbeni, părțile Onacăi, fiica Vasilinei, ale Mariuței și ale lui Gheorghie, copiii Saftei, și ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toți nepoți ai Vasilinii, din satele Lucavăț, Bănila, Igești și Hliboca.
Bănila însemna un vechi sat răzășesc, așezat pe malul drept al Ceremușului, între Milie și Vășcăuți, proaspăt ieșit din indiviziune, deși părți de sat și de moșie vor mai fi disputate între răzeși, unii dintre ei ajunși, între timp, printre boierii de frunte ai Moldovei, precum Isar de Călinești, care avea să revendice, în 29 iulie 1649, la Divanul lui Vasile Lupu, „partea care i se va alege” din Bănila. Alți răzeși bănileni, precum Ilea din Bărbești, deveniseră răzeși și în alte sate, pe locurile lăzuite de ei sau prin pătrunderea în răzeșii existente, prin căsătorie. Ilea disputa părți din Bănila, în 8 februarie 1595, cu Fădor Orbul, asupra dreptății urmând să decidă starostele de Cernăuți, Sidorie.
În 23 aprilie 1652, Bănila se împarte între Ștefan Rugină și frații Cucoranul, dar jirebiile răzeșești încă mai există și vor supraviețui în timp, răzeșii transformându-se, încetul cu încetul, în mici boiernași, care își lucrează pământurile cu iobagi, aduși de prin țările vecine.
În 1 aprilie 1680, când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărțirea moștenirii rămase după soțul ei, cumnaților ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Țintă, Costașco căpitanul Turculețu și Trinca, le revene „din giumătate de sat Banila, din partea de sus, a șes parte”.
Nicolai Gafenco, fiul lui Dumitrașco Gafenco și al Mariei Rugină, sora lui Pavel Rugină și fata lui Ștefan Rugină șătrar și al Nastasiei, fata lui Isac de Sinehău, obținea uric de la Divanul lui Matei Ghica Vodă, în 31 august 1655, pentru a patra parte din Bănila.
Preot al satului, prezent, în 21 august 1687, la o hotarnică, era un oarecare Anton.
În 2 aprilie 1700, Gheorghe Isar, urmașul lui Isar din Călinești, vindea medelnicerului Constantin Turcul (străbunul zvăpăiatului neam Turculeț) „a șasea parte din a treia parte” din sat, cea pe care „a cumpărat-o părintele meu, Isar, de la Vasile Postelnicescul”. Ulterior, adică în 12 iulie 1712, Gheorghe și Mierla Isar vindeau lui Constantin Turcul și „lazurile la pârâul Crivăț, zise ale Petreștilor”, după numele unui Petrea, care tăiase pădurile prin acele locuri.
În 14 octombrie 1740, satul Bănila a fost împărțit între Miron Gafenco, Moise Cucoranul, Tănasie Țintă și alți răzeși, Miron Gafenco, vornic de Câmpulung Rusesc, nepot de soră (Maria) al lui Pavel Rugină, obținând, împreună cu fratele său, Dumitrașco, uric pentru jumătate de sat, în 22 iulie 1768.
În 1752, la împărțeala moșiilor Goianeștilor, frații Toader, Nacul și Ion Goian, și surorile lor, Măriuța, jupâneasa lui Vasălce, Irina, jupâneasa lui Andrei Marcu, și Gafița, jupâneasa lui Sandul Tăutul, primesc a șasea parte din tot satul Bănila și a cincia parte tij în Bănila din tot satul.
Tănasie Țintă, care stăpânea o parte din Bănila, a dăruit-o, cu vecini și lazuri, schitului Berejnița, zidit de Isac Cocoran, iar daniei din 26 mai 1748 i-au fost martori protopopul Gligorie din Bănila, vornicul Bănilei pe Ceremuș, Cotașco, Constantin Cocoran și Vasilie Grierosu.
În 11 iunie 1754, frații Nicolae și Dumitraș Gafenco obțin uric de la Matei Ghica Vodă pentru părțile lor de moșie din Bănila, jumătate de sat, cea care aparținuse lui Rugină și surorii lui, Maria, mama fraților Gafenco.
Fostul vornic al Bănilei, mazilul Cotașco, avea să se jeluiască la Divan, în 26 martie 1774, împotriva căpitanului de cazaci Tarasie Cocoran, care colonizase cu cazaci sfertul de sat pe care el, Cotașco, îl primise drept zestre a jupânesei Nastasia, fata lui Gheorghe Cocoran.