Procurorul Felix Bănilă, propunerea ministrului Justiției pentru funcția de procuror-șef al DIICOT, a criticat, marți, activitatea strcuturii conduse în prezent de Daniel Horodniceanu, precizând că numărul dosarelor nesoluționate a crescut cu 15 la sută. „A scăzut numărul dosarelor soluționate de procurorii structurii în 2017 în raport cu 2016 și ceea ce este îmbucurător că a crescut ușor numărul rechizitoriilor. (…) A crescut stocul dosarelor rămase nesoluționate, iar creșterea este procentuală destul de importantă – 15 la sută. (…) Analiza activitatii judiciare nu trebuie neglijată pentru că practic aceasta este finalitatea urmăririi penale. În fața instanțelor de judecată sau în urma judecății proceselor ca urmare a legislației, se poate observa nivelul performanțelor și efortul depus de colegii noștri. Ceea ce eu am remarcat ca urmare a analizei activității judiciare este faptul că au existat un număr de 76 de inculpați achitați, iar dintre aceștia 20 au fost arestați preventiv. Nu vreau să mă erijez într-un critic al acestei structuri, însă se impune analizarea acestor aspecte și trebuie să vedem ce se poate face pentru a reduce acest indicator pentru că este un indicator negativ”, a declarat Felix BănilăAcesta a mai precizat că dintre cauzele duse până la capăt la nivelul DIICOT, 13 dosare au fost soluționate după împlinirea dreptului de prescripție. „Ceea ce am mai constatat eu este că 12 din procurorii DIICOT au fost delegați în funcții de conducere și doar unul este delegat la o altă unitate, respectiv consilierul procurorului șef al DIICOT. Mi se pare nefiresc ca funcțiile de conducere să nu fie ocupate pentru că acestea blochează din schemă și blochează activitatea de execuție”, a completat Felix Bănilă.