În numele Domnului

Banii strânși pentru biserică, furați de doi puștani din Fălticeni

Doi minori din municipiul Fălticeni au furat, luni după-amiază, banii dintr-o cutie în care se strângeau donații pentru ridicarea unei biserici. Cutia cu pricina se afla într-un magazin din localitate, hoții profitând de neatenția gestionarei. Din nefericire pentru hoți, unul dintre clienți a observat furtul și a sesizat-o pe vânzătoare, aceasta anunțând Poliția. La fața locului a ajuns imediat un echipaj al oamenilor legii, aceștia reușind să pună mâna pe unul dintre autorii furtului, Răzvan L., în vârstă de 14 ani. Celălalt, asupra căruia se aflau și cei aproximativ 200 de lei furați din cutia cu pricina, a reușit să fugă până la sosirea polițiștilor, fiind identificat în persoana unui alt minor din localitate, Andrei B., în vârstă de 9 ani. Deși a fost căutat la domiciliu de polițiști, puștanul nu a fost de găsit, fiind dat în urmărire locală. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii fălticeneni.

Recomandări

Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest