În cont

Banii strânși în urma Galei „Top 10 Suceveni”, puși în bancă, pentru visul unui campion

Florin Pitic și mama sa, Ana Pitic, alături de redactorul-șef al Monitorului, Tiberiu Avram
Florin Pitic și mama sa, Ana Pitic, alături de redactorul-șef al Monitorului, Tiberiu Avram

Toți banii strânși în urma celei de-a treia ediții a Galei „Top 10 Suceveni” au fost virați, la sfârșitul săptămânii trecute, în contul lui Florin Pitic, adolescentul în vârstă de 14 ani, din Vicovu de Sus, campion național în două rânduri la atletism (triatlon), cel care din cauza problemelor care apasă pe umerii săi firavi a fost la un pas de a renunța la visul său: acela de a ajunge un mare campion.
Piticul, în redacția Monitorului de Suceava
Vinerea trecută, Piticul nostru a ajuns la redacția Monitorului de Suceava, însoțit de mama sa, Ana Pitic, și de Iulian Schipor, profesorul de religie de la școala la care învață Florin.
Povestea lui Florin prezentată în cadrul unui reportaj video la gala ce a avut loc pe 12 decembrie a.c., la Conacul Domnesc, a impresionat foarte multă lume, care, prin donațiile făcute, prin participarea la licitațiile organizate în cadrul ineditului eveniment, prin cumpărarea invitațiilor, ne-a ajutat să strângem banii pentru visul unui campion.
Împreună cu Florin și mama sa, am fost la o bancă din municipiul Suceava, unde, cu ajutorul reprezentanților unității bancare, am deschis un cont pe numele lui Florin Pitic, în care am virat toți banii adunați (aproximativ 10.000 de dolari SUA) la Gala „Top 10 Suceveni”.
Era pentru prima oară când intrau într-o bancă și, după cum mărturisea emoționată Ana Pitic, pentru prima oară când vedeau atât de mulți bani.
Cât despre bani, aceștia vor fi folosiți exclusiv pentru Florin Pitic, pentru a-și continua cariera de sportiv și a ajunge din nou pe podiumul unor competiții importante de atletism, iar orice extragere din cont va fi făcută doar cu înștiințarea prealabilă a reprezentanților Monitorului de Suceava.
„Așa lucrează Dumnezeu, prin oameni”
Despre Florin Pitic v-am povestit în edițiile trecute ale cotidianului nostru, iar reportajul video cu povestea Piticului îl puteți viziona pe site-ul Monitorultv.ro ori pe site-ul Galei „Top 10 Suceveni” – www.top10suceveni.ro.
Adolescentul, elev în clasa a VIII-a la Vicovu de Sus, face de patru ani naveta la Rădăuți, aproape zi de zi, pentru a merge la antrenamentele de atletism.
Dimineața la școală, după-amiaza la antrenamente, iar a doua zi o ia de la capăt. De luni până sâmbătă, inclusiv.
Rămas orfan de tată la nici 3 ani, Florin a fost crescut de mama sa, Ana Pitic, care în urmă cu mai mulți ani a fost diagnosticată cu o tumoră pe creier. Femeia se împarte, așa cum poate, între drumurile pe la spitale și îngrijirea lui Florin, dar și a celor două surori mai mari ale acestuia.
Cu o pensie de 350 de lei și alocația lui Florin, Anei Pitic nu i-a fost deloc ușor în ultimii ani, și cu toate astea și-a crescut exemplar copiii.
În ciuda programului de om mare pe care îl are, Florin Pitic reușește să fie unul dintre cei mai buni elevi ai școlii la care învață, fiind foarte apreciat de profesori.
Greutățile de acasă, care au culminat cu crizele tot mai dese de sănătate ale mamei sale, l-au dus în urmă cu aproximativ trei săptămâni aproape în pragul de a renunța.
Atunci, însă, am aflat povestea lui și ne-am propus să îl ajutăm, Gala „Top 10 Suceveni” fiind și un eveniment caritabil.
„Așa lucrează Dumnezeu, prin oameni”, spunea atunci profesorul de religie al lui Florin Pitic.
Ne-am despărțit vineri după-amiază, amintindu-i de promisiunea făcută: noi îl ajutăm, el se ține în continuare de sport și de școală.
„Cuvântul e cuvânt”, a repetat Piticul același lucru pe care mi l-a spus și prima oară când ne-am întâlnit.

Recomandări

CCI Suceava a recompensat cele mai performante companii sucevene în cadrul „Galei Excelenței în Afaceri – Topul firmelor”

„Gala Excelenței în afaceri 2023 – Topul Firmelor Bucovina 2022” – o recunoaștere a meritelor antreprenorilor suceveni

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe, a vorbit despre situația dificilă a firmelor în situația actuală
Președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe, a vorbit despre situația dificilă a firmelor în situația actuală