Poate nu chiar toate, dar cele mai multe dintre scandalurile din fotbalul nostru pornesc de la bani. Numai în ultimele câteva zile am notat sumedenie de astfel de situații: Bornescu în conflictul cu Craiova, Bergodi în cel cu Steaua, ba chiar și un nou transfer de la Dinamo la ceva arabi, eșuat fiindcă (a câta oară!?) ăia nu pricep cum devine chestia cu TVA: adică una e suma cuvenită, iar la finalizare constată că mai e de plată încă un 19%, ceea ce, în cazul dat, saltă prețul de la 800.000 la 1 milion sau foarte aproape de atât.
Aici e și o chestie de etică, dar mai ales una de obraz. Mai exact, de lipsă de. Fiindcă e limpede că, în spiritul pe deplin mioritic, fiecare din cei implicați în tranzacții încearcă să-i dea un tun ăluilalt. Dacă ar fi rare, ai putea da vina pe o neatenție, pe o scăpare, plecând de la prezumția de nevinovăție. Dar întrucât, așa cum știm cu toții, practic nu există tranzacție fără scandal, totul pare a fi doar o imensă golănie, pornită nu acum, ci încă din ’90, când practic întreaga națională a României a fost vândută nu se știe pe cât și cum, dar amănunte interesante ar putea oferi, eventual, domnul Cornel Dinu (și prietenul lui, patronul magazinului de bijuterii din Telese Terme, care mi s-a confesat chiar atunci, acolo, în legătură cu kilogramele de aur vândute domniei sale), șeful delegației României la „mondialul” italian, în calitate de Ministru al Sportului la acea dată. În timp, s-au mai petrecut sute de tranzacții penale, de la vânzarea lui Ilie Dumitrescu până, să zicem, la cea a lui Roman (10.000, gratis, 120.000!?!), evaziunea fiscală fiind cea mai blândă dintre posibilele încadrări ale faptelor. Toată lumea știe despre ce-i vorba, dar nimeni nu se hotărăște să acționeze. Pe mine mă sperie gândul că până și un italian cu ceva vechime pe la noi poate cădea în capcana pe care un berbec șmecher le-o tot întinde tuturor, aia cu „am bătut palma”. Astfel încât nu m-ar mira ca tăntălăului chiar să-i țină figura cu Steaua II, iar italianul să se trezească și cu datorii, în locul fireștilor daune care i s-ar cuveni cu vârf și îndesat. A-ncercat vreodată DNA, au încercat vreodată Finanțele Publice să vadă ce fel de contracte sunt alea bazate pe „am bătut palma”? Iar dacă da, de ce sunt totuși liberi atâția „oameni de fotbal”, în moț cu ciobanu’?
