Banii care murdăresc presa



În această săptămână, „Monitorul” îl are ca oaspete pe Peter R. Van Dijk, un trainer olandez, un ziarist cu o vastă experiență. Peter a ajuns la noi în cadrul unui program inițiat de Guvernul Olandei și Centrul de Jurnalism Independent. Evident, oaspetele nostru ne împărtășește din bogata sa experiență jurnalistică, ne vorbește despre modul în care se face presă în Occident, despre cum este tratat cititorul etc. Și, crezând că am depășit profețiile regretatului Silviu Brucan, Peter mai atinge și subiecte cum ar fi etica în jurnalism sau chiar sindicalizarea ziarelor locale. Probabil ar trebui să-l invităm pe Peter peste cel puțin cinci pentru a ne vorbi de etică și sindicalizare. La noi, acum, pe plan local și național, presa este o junglă. Când intri în această junglă, trebuie fii permanent atent, pentru că nu știi din ce parte poți fi atacat și mușcat de o sălbăticiune. Adică de vreun ziarist nesătul și fără scrupule. Vă întrebați, desigur, de ce scriu aceste rânduri? Cum de vorbesc așa despre această breaslă, din care fac și eu parte? Păi, în primul rând, am fost iritat de palida reacție a presei vizavi de limbajul de mahala al președintelui Traian Băsescu, care l-a etichetat pe un ziarist ca fiind „găozar”. Câteva ziare centrale au protestat, o singură asociație profesională a luat atitudine și un singur post de televiziune, Antena 3, a analizat, luni seara, acest caz (în emisiunea „Sinteza zilei). Într-o țară civilizată, reacția ziarelor ar fi fost mult mai vehementă și, implicit, solidaritatea cu ziaristul jignit, mult mai mare. La noi, interesele economice, legate strâns de cele politice, sunt mult prea mari. Atingerea unor teancuri voluminoase de bancnote e mult mai plăcută și benefică decât eventualele contre cu diverși lideri politici. Așa stau lucrurile pe plan național. Pe plan local, nu suntem mai breji. Îi cunosc foarte bine pe liderii politici locali și nu cred că vreunul s-ar preta să jignească un ziarist așa cum a făcut-o președintele Băsescu. Dar, dacă prin absurd, s-a întâmpla acest lucru, vă garantez că nu ar exista o unitate a presei locale. Bag mâna în foc pentru asta. Și există și precedente. În 1999, „Monitorul” era editat de actuala echipă de la „Obiectiv”. La începutul anului, fiind pus să aleg, mi-am dat demisia de la „Monitorul” (unde eram redactor șef adjunct), pentru a rămâne corespondentul pentru Suceava al cotidianului „Evenimentul zilei”. În acel an, 1999, nu mai rețin dacă în vară sau în toamnă, „Monitorul” scrisese mai multe articole critice la adresa liderului județean de atunci al un partid politic. Respectivul lider a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe redactorul șef de atunci, Romulus Nicolae, spunându-i ceva extrem de urât. I-a amintit lui Romulus Nicolae că are o fată și l-a întrebat dacă i-ar plăcea să o găsească pe stradă, cu mațele scoase. A doua zi, „Monitorul” a publicat această poveste. După o zi sau două, respectivul lider politic (nu-i dau numele pentru că nu mai rețin exact cuvintele pe care le-a folosit în amenințările sale, dar vă asigur că expresia „mațele scoase” a existat) a convocat o conferință de presă, pentru a discuta probleme politice curente. La începutul conferinței, eu (repet, demisionasem de la „Monitorul”, deci nu aveam o relație tocmai bună cu Romulus Nicolae) și cu Tiberiu Bujdei, de la Mediafax, i-am cerut liderului politic respectiv să ne spună dacă sunt adevărate amenințările pe care le citisem în ziar. Nu a negat, dar a spus că a fost o figură de stil și chestii de genul ăsta. În acel moment, eu și cu Tiberiu Bujdei ne-am ridicat și am părăsit sala, precizând că nu putem asculta un lider politic care proferează asemenea acuzații. Am fost singurii care am adoptat această atitudine, în timp ce reprezentantul „Monitorului” de atunci a rămas în sală. Trebuie precizat că Sorin Avram ne-a reproșat ulterior că nu i-am spus ce vrem să facem, pentru a-i cere și el redactorului de la Radio Top să părăsească sala. Ulterior, Sorin Avram a comentat pe larg, la radio, atitudinea noastră. Și asta a fost tot în ceea ce privește reacția presei. Nu ne-am așteptat la recunoștință din partea lui Romulus Nicolae. Nici nu am făcut acel gest pentru recunoștința lui. L-am făcut pentru a arăta că suntem oameni și vrem să fim tratați ca atare. L-am făcut pentru că, numai printr-o atitudine fermă și lipsită de servilism, presa poate câștiga încrederea cititorilor. Și respectul lor.
Au trecut, de atunci, 7 ani. În loc de unitate, pe plan local, ziarele se atacă între ele și se mânjesc cu noroi. Chiar acum când scriu, cei de la „Obiectiv” caută să intre în posesia procesului verbal al controlului pe care l-au făcut Finanțele la noi. Finanțele ne-au imputat circa 2,5 miliarde de lei, apreciind că nu puteam plăti redactorii și cu drepturi de autor. Noi, contabilii și juriștii noștri, spun că da. Ne vom judeca și vom vedea cine are dreptate. Dacă vom pierde, vom plăti, nici o problemă. Cei de la „Obiectiv” vor să scrie despre evaziunea de miliarde de la „Monitorul”. Să scrie. Au mai scris și anul trecut, timp de vreo trei săptămâni, că suntem în pragul falimentului. Și ce s-a întâmplat? N-am dat faliment. Din contră, ne-am dezvoltat, am crescut constant, având un tiraj cu peste 3.000 de exemplare mai mare decât cel al „Obiectivului”.
„Și ce ne interesează pe noi, cititorii, problemele voastre? Ce ne interesează pe noi, cei care cumpărăm ziarul pentru informații, lupta dintre ziarele locale?” Așa e. Aveți dreptate. Nu sunt problemele cititorilor noștri. Dvs. luați ziarele pentru a afla ce se mai întâmplă în județul în care locuiți, în țara în care trăiți. Nu vă interesează disputele dintre noi. Numai că, aceste dispute, aceste atacuri, scad credibilitatea presei. Lipsa de unitate a presei, la nivel local și național, face ca cititorii să ne privească cu anumită suspiciune. Asta și grație „ajutorului” dat de anumiți oameni politici. Și uite așa, dezbinată și ademenită cu contracte substanțiale din diverse părți, presa se îndepărtează, ca grup compact, de menirea ei. O spun cu durere, dar asta este realitatea.
Așa că, îl vom invita pe oaspetele nostru olandez peste cel puțin cinci ani, când, sper eu, vom avea o presă care să nu mai depindă de politic, strîns legat, la noi, de aspectul economic. Sau, mai corect spus, poate, peste vreo cinci ani, influența politicului în economic va fi mult mai mică decât acum.