Ghinion

Banii alocați pentru parcarea mănăstirii Arbore vor fi redistribuiți



Consiliului Județean a solicitat Ministerului Dezvoltării redistribuirea sumelor destinate construirii unei parcări moderne la mănăstirea Arbore către celelalte mănăstiri din județ, unde se fac astfel de investiții. Și asta pentru că terenul pe care urma să se construiască parcarea a fost retrocedat, iar celelalte amplasamente propuse nu au fost aprobate de Ministerul Culturii. „La Arbore avem o situație deosebită întrucât toate amplasamentele propuse nu au fost avizate de Ministerul Culturii, iar amplasamentul inițial stabilit de comun acord cu Arhiepiscopia a fost retrocedat unui proprietar. În asemenea condiții, am propus Ministerului Dezvoltării și Comisiei Europene să aprobe redistribuirea fondurilor de la Arbore pe celelalte parcări de la mănăstiri”, a declarat președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza. Șeful administrației județene s-a arătat nemulțumit de ritmul în care se desfășoară lucrările de construire a parcărilor la mănăstirile prinse în programul finanțat cu fonduri europene. „La Mănăstirea Bogdana lucrările s-au realizat în procent de 35%, la Dragomirna în procent de 53%, la Probota- 40%, la Rîșca- 45%, la Slatina- 25%, la Slătioara- 25%, la Sucevița- 15%, la Pătrăuți- 25%, la Moldovița- 75%, iar la Mănăstirea Humorului lucrările sunt abia la început. Se va suplimenta numărul de muncitori de la 50 la 100 și sper ca ritmul de lucru să crească”, a mai spus șeful administrației județene.



Recomandări