Ministerul Sănătății va achiziționa vaccin antigripal de aproape 7 milioane de lei, producția de vaccin antigripal de la Cantacuzino neputând fi reluată întrucât institutul nu are autorizație și, mai mult, este implicat într-un proces penal, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Nicolae Bănicioiu, informează Mediafax. Ministrul Sănătății a spus că a solicitat Comitetului Național de Vaccinologie să facă o analiză asupra situației vaccinărilor.”Trebuie să vedem ce poate fi menținut și ce poate fi schimbat. Mă refer atât la vaccinurile împotriva hepatitei B, BCG (împotriva tuberculozei, n.r.) și vaccinul antigripal. Vom face eforturi pentru a achiziționa vaccinurile de la producătorii existenți. Anul acesta ne-am confruntat cu probleme în identificarea unor producători care produc vaccinurile BCG și hepatitic B, dar am reușit să găsim și să asigurăm cantitățile necesare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.Potrivit ministrului, au fost încheiate toate procedurile necesare achiziționării centralizate a vaccinurilor BCG și hepatitic B, proceduri demarate încă de la începutul acestui an.

