Bănicioiu: Ministerul Sănătății a aprobat toate dosarele de tratament în străinătate

Ministerul Sănătății a aprobat toate dosarele de tratament în străinătate, până în prezent fiind alocate 10,6 milioane de lei, iar în continuare vor fi asigurate sumele necesare și pentru dosarele din ultimul trimestru al anului, a declarat miercuri ministrul Nicolae Bănicioiu, informează Mediafax. „În prezent, nu există dosare în așteptare. Când am venit la minister, doar o mică parte dintre dosare erau aprobate. Vom acorda o atenție deosebită acestor pacienți care nu pot fi tratați în România”, a spus ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, citat într-un comunicat de presă al MS.Pacienții cu afecțiuni grave pot deconta, prin bugetul Ministerului Sănătății, costul operațiilor sau tratamentului, la recomandarea comisiilor de specialitate teritoriale. Procedura se adresează doar tratamentelor care nu pot fi efectuate în țară și nu pot fi decontate în baza formularelor europene dedicate serviciilor medicale incluse în pachetul de servicii de bază.

Recomandări

Consilierii județeni au aprobat ca Spitalul Clinic Suceava să folosească 17,65 de milioane de lei pentru continuitatea programelor naționale de sănătate

Pacienții vor putea reclama direct la Ministerul Sănătății dacă sunt trimiși de la spitalul public către cabinete private

Joaca de-a managerul de la Serviciul de Ambulanță Suceava, sub lupa corpului de control al ministrului Sănătății