Bănicioiu: Medicii care vor lucra în comunități izolate vor primi sporuri între 100 și 200 la sută

Medicii de familie și cei din ambulatoriul de specialitate care vor lucra în comunități izolate din mediul rural vor primi sporuri cuprinse între 100 și 200 la sută, a declarat, joi, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit căruia demersul are scopul de a atrage doctori în zonele respective, informează Mediafax.”Intenția noastră este să atragem cât mai mulți medici către acele comunități deficitare, izolate, și mă refer mai ales la mediul rural. În acest sens, avem un ordin de ministru prin care dăm dreptul autorităților locale să stimuleze perfomanța din spitalele proprii. De asemenea, pentru medicii care lucrează în zone izolate, defavorizate, la sate, vrem să le acordăm sporuri de 100 la sută, chiar și 200 la sută, pentru a-i aduce în respective zone și, mai ales, pentru a-i menține”, a declarat Bănicioiu, la evenimentul de lansare a Raportului pentru Sănătate, organizat de Alianța Pentru Sănătate din România.Potrivit ministrului Sănătății, propunerea legată de sporuri a venit chiar de la autoritățile locale din astfel de zone.

Recomandări

Leonardo Badea (BNR): Politici regionale și globale în domeniul schimbărilor climatice. Provocări și oportunități pentru România

Consultațiile și rețetele gratuite la medicii de familie și în ambulatoriu vor scădea sau vor dispărea cu tot cu cabinetele doctorilor, de la 1 februarie

Președinta Asociației Medicilor de Familie din județul Suceava, dr. Lăcrămioara Mercore și Medicul neurolog Mihaela Cocîrlă
Președinta Asociației Medicilor de Familie din județul Suceava, dr. Lăcrămioara Mercore și Medicul neurolog Mihaela Cocîrlă

Sute de refugiați ucraineni, implicați în șase proiecte sociale derulate de Asociația Institutul Bucovina

Proiecte sociale pentru refugiații ucraineni, cu finanțare de la HEKS EPER România, derulate de Asociația Institutul Bucovina
Proiecte sociale pentru refugiații ucraineni, cu finanțare de la HEKS EPER România, derulate de Asociația Institutul Bucovina