Aproximativ 5.000 de pacienți cu hepatită C sunt primii care vor primi tratament fără interferon, întrucât negocierile pentru achiziția cost-volum acestor medicamente a fost încheiată, România obținând cel mai mic preț din Europa, a declarat, miercuri, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, citat de Mediafax.”Negocierile cost volum s-au încheiat. Vom anunța câștigătorii, așteptăm apoi 15 zile contestațiile. După care, primii aproximativ 5.000 de pacienți vor fi supuși investigațiilor pentru a primi tratamentul”, a explicat, pentru MEDIAFAX, ministrul Bănicioiu.România intră astfel în topul primelor cinci țări din Europa unde bolnavii cu hepatită C, stadiul IV, vor primi cea mai nouă terapie, care oferă șanse de vindecare în proporție de 98 la sută, dacă este respectat cu strictețe tratamentul.





