Banias îi acuză pe procurorii DNA că fac dosare la comandă și vrea să ceară CSM cercetarea acestora



Senatorul PC Mircea Banias acuză DNA că face dosare la comandă și că a săvârșit de „abuzuri inimaginabile” în privința sa în dosarul Portul, în care a fost trimis în judecată alături de alte 38 de persoane, și spune că va cere CSM cercetarea disciplinară a procurorilor care s-au ocupat de acest caz.
Prin intermediul unui comunicat de presă, Banias acuză DNA că a devenit „un grup de incompetență organizat, care, pe mulți bani publici, reușește să umple instituția de ridicol și să arunce o pată uriașa pe justiția din România”.
Banias a prezentat și una din convorbirile sale cu Eugen Bogatu, inculpat în același dosar, despre care susține că nu are niciun fel de conotație infracțională, dar care a fost interpretată de către procurorii DNA.
„Eugen Bogatu (E.B.) : Ce faci, domnu’ ?
Mircea Banias (M.B.) : Uite, pe drum
E.B.: Auzi, ai apucat să vorbești cu madam Anca?
M.B.: Nu. I s-a deschis operația, e cam nașpa. Duminică cred că mă întâlnesc cu ea, că avem întâlnire cu Boc și am înțeles că vine și ea.
E.B.: Bine, am priceput. Bine, ne vedem mâine să vorbim, da?
M.B.: Sigur că da.
E.B.: Bine.Bine.Drum bun!
M.B.: Tu ce faci ?
E.B. : Uite, am plecat acum din Port.
M.B. O, ce mult ai stat !
E.B. : Aha, aha ! Vorbim mâine.
M.B. : Ne vedem mâine, da.
E.B. : Bine, salut ! Sănătate !
M.B. : Esti supărat, Eugen ?
E.B. : Nu,nu,nu,nu… De ce să fiu supărat ? Nicio chestie.
M.B. : Mi s-a părut așa, că ești supărat.
E.B. : Nu, nu, nu ! Vorbim.
M.B. : Obosit.
E.B. : Aha.
M.B.: Bine, pa!
E.B.: Ciao! Pa!”
„Convorbirea telefonică demonstrează faptul că Bogatu Eugen i-a cerut anterior lui Banias să intervină pe lângă ministrul transporturilor, într-o chestiune nenumită în cuprinsul conversației, dar foarte importantă pentru Bogatu. Faptul că Banias i-a comunicat că nu a ajuns încă să discute cu Anca Boagiu chestiunea respectivă l-a nemulțumit vădit pe Bogatu, iar această situație i-a indus o stare de neliniște lui Banias. Acesta din urmă a promis totuși că o va aborda pe Boagiu pentru a discuta chestiunea atât de importantă pentru Bogatu” (fila 616, 617), se arată în rechizitoriul procurorilor, citat în comunicatul lui Banias.
Mircea Banias a explicat că în cele douăzeci de pagini care îi sunt alocate în acest dosar procurorii fac afirmații care nu au niciun suport real.
„În cele aproximativ douăzeci de pagini, dintr-un total de peste o mie, care îmi sunt alocate, procurorii se chinuie să justifice abuzurile inimaginabile la care am fost supus, făcând o serie de afirmații care nu au niciun fel de suport, folosindu-se de minciună și denaturând aberant sensul unei acțiuni caritabile la care am participat, cu ocazia sărbătorilor de iarnă din anul 2010, în mijlocul membrilor asociației surzilor din Constanța. Este flagrantă nu numai lipsa oricăror probe materiale din dosar, dar și a textelor din legea română în vigoare, care să poată fi invocate pentru a incrimina o acțiune caritabilă, motiv pentru care procurorii recurg la un citat din «Raportul Procurorului General al SUA în cadrul Camerei Reprezentanților din 1959»”, a explicat Mircea Banias.
El îi acuză pe procurorii DNA că instrumentează dosarul în aceeași manieră în care o făceau și cei din procuratura comunistă și că Direcția Națională Anticorupție intervine cu dosare la comandă, creînd imaginea unui stat polițienesc.
„Consider că modul în care DNA intervine în viața publică din România, cu dosare la comandă, implicându-se în jocuri politice, nu face decât să creeze imaginea unui stat polițienesc în care cetățeanul se simte amenințat de instituții care ar trebui să-l protejeze”, se mai arată în comunicatul lui Mircea Banias.
El a precizat că va face toate demersurile care asemenea practici să fie stopate și cere CSM-ului cercetarea a doi procurori.
„Vreau să vă asigur că voi întreprinde toate demersurile legale posibile, la instituții românești și europene, în așa fel încât asemenea practici să fie stopate. În acest sens fac un apel public la CSM prin care solicit cercetarea disciplinară a procurorilor Bocșan Gheorghe și Papici Lucian. Menționez că am adresat o solicitare similară în luna iunie a anului trecut, la care, din păcate, nu am primit niciun raspuns”, se arată în finalul comunicatului transmis de Mircea Banias.
El a fost trimis în judecată în dosarul Portul, la începutul lunii aprilie, alături de alte 38 de persoane.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) arată în rechizitoriul prin care i-au trimis în judecată pe senatorul Mircea Banias, fostul secretar general al MAI, Laurențiu Mironescu și alte 37 persoane că din întreg materialul probator „se conturează o relație intensă de susținere de către Mircea Marius Banias a intereselor liderului grupului infracțional organizat (GIO), Eugen Bogatu – fost director al Direcției Domenii Portuare, din cadrul Companiei Naționale Administrarea Porturilor Maritime Constanța SA -, și implicit a intereselor grupului”.
Anchetatorii notează în documentul citat, obținut de agenția MEDIAFAX, că „între cei doi inculpați (Banias și Bogatu – n.r.) există un număr important de convorbiri telefonice interceptate, în cadrul cărora se discută, aproape exclusiv, despre intervenții pe lângă diverse personaje politice sau manageriale, pentru susținerea unor proiecte de afaceri comune, pentru influențarea procesului legislativ de o manieră convenabilă intereselor GIO, pentru blocarea unor reforme ale sistemului vamal ce ar fi constituit piedici importante în calea desfășurării activității infracționale a GIO ori pentru menținerea sau promovarea unor perosane agreate de GIO în funcții publice cheie pentru desfășurarea activității coruptive a grupului”.
În 2 aprilie, senatorul Mircea Banias, Eugen Bogatu, Laurențiu Mironescu și alte 36 de persoane, inspectori vamali, intermediari și reprezentanți ai unor firme, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, în dosarul privind importurile ilegale din Portul Constanța.
Cei 39 sunt membri ai unui grup infracțional care controla activitățile de import-export din cadrul Direcției regionale vamale Constanța, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau introduse licit sau ilicit.
Senatorul Mircea Marius Banias este acuzat de inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de influență, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.