Aderarea la Uniunea Europeană și adoptarea setului de valori europene ar trebui să ne ajute să construim o societate coerentă, mai bine educată, mai bine condusă, mai ușor de administrat. Or, mi s-a părut, în acest prim an de apartenență la UE, că spiritul public a fost foarte puțin preocupat de asemenea lucruri; în price caz, mult mai puțin decât a fost preocupat de aspectele „bănești” ale europenizării. Nu avem, față de țările dezvoltate ale UE, un simplu decalaj economic; avem un decalaj de civilizație, de educație, de performanță. Avem un mare decalaj în materie de construcție instituțională. Avem un mare decalaj în materie de spirit civic. Pentru a face sau reface toate acestea, e nevoie, desigur, de fonduri. Dar nu e suficient să ai bani; mai e nevoie de idei, de imaginație, de capacitatea de a deprinde și de a respecta noi reguli, de un alt mod de a face politică și de multe altele. Or, dacă ni se scurg ochii de poftă după miliardele care urmează „să ne vină” de la UE în următorii ani, nu mai reușim să percepem, la adevărata lor semnificație, relele care ne înconjoară. De exemplu, în 2007 am avut parte din plin de explozia mediatică a acestor rele: veșnicele conflicte președinte-premier nu arată decât că politicienii noștri nu știu să se comporte instituțional, ci „o iau personal”, cele două referendumuri inutile (pentru că nu au rezolvat, practic, nimic) arată că în politica noastră multe se fac doar pentru imagine (sau pentru ceea ce cred politicienii că ar fi „imaginea publică”), starea mediocră a universităților și noile măsuri care pretind că „reformează” sistemul de învățământ arată că am ratat investiția (materială și umană) în calitatea generației de mîine ș.a.m.d.
Câteva ONG-uri și câteva voci cu notorietate avertizează asupra tuturor acestor rele, dar nu sînt luate în seamă cît ar trebui nici de guvernanți, nici de public. Toată lumea pare ocupară cu banii, cu „absorbția fondurilor”, cu creșterea economică etc. Ceea ce nu e rău în sine, desigur. Dar e puțin, e prea puțin pentru a putea spera că, în anii următori, România va deveni nu doar o țară cu o creștere economică notabilă, dar și o societate coerentă și așezată, în care valorile europene nu sînt simple cuvinte puse pe hârtie. După primul an de UE, încă târâm după noi „spiritul vechi”, chiar dacă – indiscutabil – lumea românească se schimbă într-un ritm rapid. Societatea în ansamblu va deveni mai bună și mai stabilă atunci când nu ne va mai interesa câți bani „ne dă UE”, ci cum știm să-i folosim mai eficient în favoarea binelui public. Iar asta se va întâmpla pe măsură ce membrii societății vor fi mai bine educați și vor mai asimila mai profund acele valori despre care, deocamdată, știm doar să vorbim frumos la ocazii festive.
