Până în 2007, subiectul-vedetă în materie de integrare europeană a fost „raportul de țară”. An de an, acest document scris în limbajul de lemn european era așteptat ca un măr copt, apoi întors de presă pe toate părțile, interpretat în toate felurile și folosit, până la urmă, ca „armă” în luptele politico-mediatice interne. De fiecare dată, concluzia era cam aceeași: „stăm prost, se duce dracului rapița”. Analizele riguroase au fost foarte puține, în schimb stările emoționale și adjectivele au dat buzna în comentarii și editoriale. Cam același tip de reacții s-au înregistrat, în 2007, pe tema „banilor europeni”. A plouat cu indignări că se pierd fonduri europene în diverse domenii, dar analizele sistematice și periodice ale „situațiunii” au fost puține și au trecut cam nebăgate în seamă. N-avem ce face: suntem o cultură latino-balcanică, exprimarea emoțiilor (eventual într-o formă cît mai „plastică”) este o trăsătură definitorie, n-o să avem probabil niciodată, în editoriale sau în dezbateri, argumentație anglo-saxonă. Asta dacă nu cumva vom fi siliți de realitatea concretă să mai învățăm – totuși – și argumentația, și analiza…
Între timp – și datorită iureșului de stări emoționale pe care le declanșează – Tema „banilor europeni” a devenit noua obsesie cotidiană a presei, a politicii și, implicit, a publicului. Desigur, în acest prim an de apartenență la Uniunea Europeană, subiectele europene despre care se discută sunt mult mai multe decât înainte, mai ales cele de ordin „utilitar” (despre norme și reguli care privesc viața cetățeanului, dreptul la muncă, alimentele, medicamentele, protecția consumatorului etc.). Dar facem ochii mari cu adevărat doar când ni se vântură pe ecran sau prin ziare sume cu multe zerouri care ar urma să binecuvânteze sărmana noastră țărișoară. Primarii, consilierii locali, micii comercianți, pensionarii și foștii „disponibilizați” au, cred, același sentiment că bunăstarea devine posibilă la gândul că „Vestul” ne dă o grămadă de bani pentru a ne dezvolta fermele, firmele, canalizarea, drumurile ș. cl. Chiar și pe un site de calitate precum EurActiv.ro, adresat unui public deja informat și educat, cele mai citite articole sunt „Din 2007, fonduri UE pentru tot ce-ți trece prin cap” și „Totul despre fondurile structurale”. Tema „banilor europeni” a reușit să focalizeze atenția unor categorii importante de public în acest prim an de apartenență la UE. În acest fel, s-a creat un fel de presiune publică asupra instituțiilor și administrației publice: oamenii vor să afle ce e cu aceste fonduri, cine și cum poate beneficia de ele, ce se întâmplă concret cu banii etc. Spiritul civic – căci, în ultimă instanță, despre așa ceva este vorba – capătă, indirect, un nou impuls. Dincolo de efectele economice și sociale concrete ale acestor fonduri, am putea include și acest tip de preocupare cetățenească tot la „câștiguri”.
Există însă și o parte rea a „succesului” acestei teme de pe agenda publică, dacă o punem în contextul celorlalte teme. În publicul larg, se creează impresia că „ni se dă” ceva, că un Dumnezeu cu mânecuțe de contabil de la Bruxelles ne pune mâna în cap; pentru un popor care ani la rând întreba la cozile din fața Alimentarei „ce se dă?”, e periculos. Pentru că riscăm să reducem integrarea în Uniunea Europeană la un proces eminamente economic: n-avem decât să-i „prindem din urmă” în materie de dezvoltare și nivel de trai și gata, „suntem ca ei”. Dacă începem să gândim astfel – și părerea mea este că deja am început – ratăm modernizarea adevărată a țării, care nu înseamnă numai (sau în primul rând) construcția de poduri și șosele, tehnologizarea fermelor de porci ori renovarea piețelor agroalimentare.
