Cinema

Bani și succese în Cetatea Filmului

Bani și succese în Cetatea Filmului
Bani și succese în Cetatea Filmului

Anul încheiat nu cu mult timp în urmă a fost unul plin de succese pentru Cetatea Filmului, spre bucuria marilor case de producție de la Hollywood.
După cum mulți au anticipat, 2006 a dat o adevărată lecție pesimiștilor care credeau că din cauza pirateriei și a diminuării distanței dintre premierele cinematografice și lansările pe DVD, Hollywood-ul va ajunge la faliment. Adevărul este că, dacă ne luăm după rezultatele anului 2005, cele mai proaste din ultimii ani, ne puteam aștepta la ce e mai rău. Nu trebuie însă să uităm că, de la bun început, specialiștii încercaseră să îi liniștească pe cinefili, explicându-le că scăderea numărului de spectatori era logică, de vreme ce filmele lansate în 2005, cu câteva excepții, au fost cele mai slabe realizate vreodată în Cetatea Filmului. În schimb, premierele din 2006 au fost mult mai profitabile, și asta și datorită mult așteptatelor superproducții. Deși nu a fost anul unei premiere Harry Potter, anul recent încheiat a venit cu filme precum ‘Codul lui Da Vinci’, care a adus încasări record. Una dintre dezamăgirile anului a fost ‘Cars’, peliculă în care Pixar a investit o grămadă de bani. Oricum, concurența din domeniul filmelor de animație a adus mulți bani în buzunarul producătorilor. Adevăratele surprizele ale anului au fost însă pelicule precum ‘Borat’ sau ‘Diavolul se îmbracă de la Prada’, primul dintre acestea fiind campion la încasări în Statele Unite, în timp ce al doilea a fost lider absolut pe toată planeta.
Sony Pictures – casa de producție a anului
În 2006, încasările în Cetatea Filmului au crescut cu nu mai puțin de 3,4 la sută, în total obținându-se 9,13 miliarde de dolari, mult mai multă decât dezolantele 8,83 miliarde din 2005. 2006 nu depășește însă în încasări anul 2004, denumit și ‘anul de aur’ al cinematografiei americane, când s-au obținut nu mai puțin de 9,21 de miliarde de dolari, grație unor pelicule precum Shrek 2, Spider-Man 2 sau Passion. Campionul la încasări din anul recent încheiat este casa de producție Sony Pictures, care grație unor pelicule precum ‘Codul lui Da Vinci’ sau ‘Casino Royale’, Sony a obținut 18 la sută din încasările totale: 1,7 miliarde de dolari, plus recordul absolut pentru numărul de filme în fruntea clasamentului (nu mai puțin de 12). Cu ‘Pirații din Caraibe’ și ‘Cars’, Disney a obținut ceva mai puțin decât Sony, casa de producție lansând 25 de filme, față de 30, cât au lansat rivalii. Însă adevăratul câștigător al acestui clasament este casa de producție 20th Century Fox, care pentru filme precum ‘Diavolul se îmbracă de la Prada’ și ‘Borat’ a investit puțin, obținând însă de zece ori mai mult. În străinătate, filmele americane au mers și mai bine: cu 8,6 miliarde de dolari, 2006 s-a dovedit a fi anul cu cele mai mari încasări la nivel internațional, cu nouă la sută mai mult decât anul trecut. La nivel mondial, casa de producție cu cele mai mari profituri este Fox, cu nu mai puțin de două miliarde de dolari, grație unor pelicule precum ‘X-Men 3’, ‘Diavolul se îmbracă de la Prada’ sau ‘ Ice Age 2’. Nici acest an nu se anunță unul prea sărac, mai ales că vom asista la lansarea unor pelicule precum ‘Pirații din Caraibe 3’ sau ‘Harry Potter 5’.
(Click News)

Recomandări

Întâlnirea pastoral-misionară de la Câmpulung Moldovenesc a marcat finalul conferințelor preoțești din Eparhia Sucevei și Rădăuților

Au debutat conferințele misionar-pastorale de toamnă cu clericii de mir din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson