Bani și iar bani!

„Ăștia nu merg cu colinda, merg cu cerutul” – se spune la vederea cetelor de juni târgoveți lălăind prin tramvaie texte care nu mai au de mult nici o legătură cu tradiția creștină. În preajma sărbătorilor, alte două cete au pornit-o viguros cu cerutul. Nu după nuci și mere umblă, ci, vorba formației Holograf, au un țel mai precis și mai parșiv: „Banii – îi aud, îmi vorbesc numai mie / Foșnesc dulce-n bancnote de-o mie”. Cei mai hămesiți sunt parlamentarii; puțin le pasă că gestul automăririi scandaloase a pensiilor îi decredibilizează total în fața alegătorilor (dacă mai era loc…); alegerile bat la ușă, probabil, nu mai pupă Parlamentul, dar, sigur, pensia ilicită rămâne.
Dincolo de mârlănia în sine a unei astfel de legiferări, rămâne de discutat principiul contributivității și noțiunea de „pensie specială”. Funcționează ori nu principiul cu pricina – de altfel, singura cale cinstită, exactă și de neatacat pentru stabilirea cuantumului pensiei – sau nu-i decât o vorbă goală, bună de păcălit nația (care, în paranteză fie spus, încă-și fracturează limba spre a rosti „contributivitate”). În toate definițiile noțiunii de „pensie” („sumă de bani plătită periodic pe baza unor normări legale” – DEX) nu se pomenește de contributivitate. Probabil, tocmai din pricină că, la noi, principiul n-a funcționat cum se cuvine niciodată. Ce legătură ar putea avea, de pildă, așa-numita „pensie minimă” primită de cetățeni care n-au contribuit cu nimic, niciodată, la constituirea fondului? Este vorba, evident, despre un ajutor social, care, pus în cârca sistemului și așa beteag al pensiilor, îl cocoșează și mai abitir. Însăși noțiunea de „pensie minimă” n-are legitimitate; suma reieșind dintr-un calcul, n-are cum fi nici minimă, nici maximă – este strict cât rezultă din simpla operațiune matematică.
Probabil că și pe alte meleaguri contributivitatea este vorbă goală, altfel nu văd cum pensia medie din falimentara Grecie este de două ori mai mari decât cea din prospera Germanie… Și pensiile „speciale” șubrezesc principiul firav din născare. Aviatorii, de pildă, au avut totdeauna lefuri foarte consistente. De ce, atunci, pensie specială, câtă vreme din calculul cinstit al contributivității ar rezulta o sumă de câteva ori mai mare decât cea rezervată muritorilor de rând? Cu parlamentarii e și mai și. Noua și descalificanta lege amintește zicerea populară „nu munci atât de mult, că nu-ți mai rămâne timp să câștigi bani!” Cum se vede, banii, oricum, curg, nu trebuie decât ridicată mâna la vot! Nici o lege a pensiilor nu va fi echitabilă dacă nu se întemeiază pe principiul contributivității! Cu cât mai multe exceptări, cu atât va fi mai vulnerabilă și mai nedreaptă! Deocamdată, există o contestație la Curtea Constituțională – dar este vorba de majorările promise aleșilor locali. Altfel spus, „noi vrem egalitate, dar nu pentru căței!”
La pomana sfârșitului de an iată-i și – surprinzător – pe sportivi, cărora, iată, dacă le întinzi un deget, îți înhață toată mâna. Federația de gimnastică consideră corectă poziția lui Marian Drăgulescu, care declară că, îmbrăcat în costum de gimnast, va picheta sediul Guvernului (atenție, e frig, a venit iarna!) urmărind „să dea o șansă tuturor sportivilor să fie apreciați la adevărata lor valoare”. E-o neînțelegere aici: „adevărata valoare” a performanței sportive nu se cuantifică în bani. Înțeles astfel, sportul devine o afacere meschină, ce n-ar mai trebui decât listată la Bursă. Pe de altă parte, Drăgulescu pare a avea ceva dreptate: de ce handbalistele da, și noi nu? Mai întâi, fiindcă operația de premiere exprimă o apreciere subiectivă, valabilă într-un anumit moment, fără obligația repetitivității (na, altă vorbă-sfarmă-limbă!). Apoi, fiindcă nu se pot compara mere cu pere. Contează și ecoul performanței, și vizibilitatea sportului cu pricina, și semnificația victoriei într-un anume moment, și fluxul de satisfacție adusă nației, și contextul obținerii performanței. Drăgulescu, la vremea lui, a fost premiat cu 370 de milioane de lei vechi (dublându-se suma oficială) pentru argintul obținut la Glasgow (altora nu li s-a dublat recompensa); acum, vrea, retroactiv, și diferența până la 600 de milioane, cât au primit handbalistele. N-ar putea cere și Nadia Comăneci, tot retroactiv… dar cât să pretindă pentru acel miraculos 10 de la Mondiale? Face față vistieria României? Dacă vom obține vreodată locul 3 la curling, tot suma devenită etalon s-ar cuveni să răsplătească isprava celor ce freacă gheața cu peria? Astfel de tocmeli coboară sportul într-o zonă a penibilului absolut jenant. Regretabil.