Hotărâre de CL

Bani pentru organizarea Festivalului de Artă Medievală, acordați pe ultima sută de metri



Ion Lungu a explicat necesitatea rectificării bugetare, prin care să fie acordați bani pentru organizarea Festivalului de Artă Medievală
Ion Lungu a explicat necesitatea rectificării bugetare, prin care să fie acordați bani pentru organizarea Festivalului de Artă Medievală

Membrii Consiliului Local Suceava s-au întrunit ieri, într-o ședință extraordinară, pentru a aproba o rectificare bugetară, prin care să fie acordați bani pentru organizarea Festivalului de Artă Medievală.
Suma aprobată, de un miliard de lei vechi, a fost acordată pe ultima sută de metri Muzeului Bucovinei, organizatorul evenimentului, pentru că banii pe care trebuiau să-i aibă la dispoziție în acest an nu au ajuns încă la ei.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a explicat motivele:
“În fiecare an, la întocmirea bugetului, prindeam fonduri pentru organizarea Festivalului de Artă Medievală. Am prins și anul acesta, dar pe fonduri europene, pentru că suntem parte a unui proiect, alături de Cetățile Soroca și Hotin. Din păcate banii nu au ajuns. Ei nu sunt pierduți, e vorba de 100.000 de euro pe care Primăria Suceava îi va primi și vor fi folosiți și pentru asigurarea recuzitei necesare altor ediții ale festivalului”.
Rectificarea bugetară necesară pentru susținerea financiară a evenimentului devenit o tradiție la Suceava a fost aprobată în unanimitate de aleșii locali.
Festivalul de Artă Medievală de la Suceava, ajuns la cea de-a VI-a ediție, va începe de joi, 16 august, și se va încheia duminică, 19 august.