Sprijin

Bani pentru copiii săraci cu performanțe școlare

– Primăria Suceava acordă un ajutor financiar în cuantum de maxim 4 milioane de lei vechi copiilor proveniți din familii defavorizate
Primăria Suceava, prin Direcția de Asistență Socială, acordă prestații financiare excepționale mai multor categorii de copii proveniți din familii defavorizate. Este vorba despre un ajutor social în cuantum de maxim 4 milioane de lei vechi, care se acordă o singură dată pe an, în baza unei hotărâri a Consiliului Local.
Potrivit directorului Direcției de Asistență Socială, Narcisa Marchitan, acordarea prestației financiare excepționale se constituie ca o măsură menită să prevină separarea copiilor de familie. Pot beneficia de acest ajutor financiar copiii cu performanțe școlare și sportive, care provin din familii defavorizate, pentru procurarea de manuale, rechizite sau echipamente școlare, precum și copiii cu probleme medicale grave, dar numai în baza unei adeverințe medicale care să ateste acest lucru. În această categorie intră copiii diabetici, cei infectați cu HIV sau bolnavi de SIDA, copiii cu handicap fizic sau psihic.
Primăria Suceava acordă prestații financiare excepționale și copiilor aflați în dificultate din cauza lipsei reprezentanților legali care, până la luarea unei măsuri de ocrotire, se află în întreținerea unei familii substitutive sau a familiei extinse, copiilor proveniți din familii monoparentale al căror reprezentant legal are probleme grave de sănătate, dar și copiilor pentru care s-a dispus reintegrarea în familie. Cuantumul ajutorului social pentru aceste categorii de copii se stabilește în funcție de gravitatea problemei, în urma unei anchete sociale efectuate de asistenți sociali din cadrul Serviciului Autoritate Tutelară.
În primele șase luni ale acestui an, Primăria Suceava a acordat 73 de prestații financiare excepționale, valoarea totală a acestor ajutoare financiare fiind de 26.700 RON. Chiar dacă o familie defavorizată are mai mulți copii în întreținere, ajutorul financiar nu se acordă decât pentru unul dintre aceștia.

Recomandări

Dani Cek: „Familia va împărți banii strict pentru copiii bolnavi de cancer, pentru că aceasta este boala cu care Andreea a luptat”

Copiii strigă după ajutor! 931 de apeluri la Telefonul Copilului 119, în județul Suceava. Peste 700 au fost apeluri false sau greșite

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului