Fonduri

Bani nerambursabili pentru fermele familiale din zona de munte

Nicolae Popa, director general adjunct al APDRP
Nicolae Popa, director general adjunct al APDRP

Fermele familiale din zona de munte vor primi fonduri europene nerambursabile pentru modernizare și dezvoltare.
Anunțul a fost făcut de Nicolae Popa, director general adjunct al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), care a fost prezent sâmbătă la Gura Humorului, la invitația senatorului PSD Neculai Bereanu, pentru a-i informa în mod direct pe fermierii suceveni în legătură cu programele europene care pot fi accesate în viitor. Popa a declarat că fondurile alocate pentru măsura 121 “dezvoltarea și modernizarea exploatațiilor agricole” se ridică la 150 de milioane de euro, finanțarea nerambursabilă mergând de la 5.000 de euro până la 50.000 de euro. Un proiect însă poate ajunge la maximum 125.000 de euro cu tot cu contribuția proprie a solicitantului.
Potrivit estimărilor, vor primi finanțare în jur de 1.200 – 1.300 de fermieri. Micii fermieri din zona de munte pot depune proiectele la sediul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit începând cu finalul lunii iulie. ”Am discutat cu cei de la Academie, cu cei care lucrează în domeniu și am considerat noi ca aceste ferme care sunt acceptate la finanțare să aibă maximum 20 de vaci, până la 57 de hectare, până la 100 de porci, până la 150 de stupi, până la 4.000 de păsări crescute la sol. Am făcut deja ghidul solicitantului și o să dăm drumul la finanțare. Eu zic că 100.000 de euro e o sumă destul de importantă. Cred că se pot cumpăra utilaje, instalații de muls, se poate construi un grajd. Măsura este binevenită și ea va duce la dezvoltarea zonei montane”, a declarat adjunctul APDRP.
Nicolae Popa i-a îndemnat pe fermierii suceveni să profite de această oportunitate, precizând că pe programul 2006-2013 nu vor mai fi fonduri pentru deschiderea unor noi sesiuni de finanțare.
El estimează că, la finalul programului, România va ajunge la un grad de absorbție a fondurilor de 95%. Adică vor fi cheltuite 7,6 miliarde de euro din cele 8,1 miliarde de euro alocate. În total, pe programul 2006-2013 au fost depuse spre finanțare 140.000 de proiecte, solicitările ridicându-se la 18 miliarde de euro.

Recomandări

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Peste 530 de echipamente achiziționate cu bani europeni au început să fie livrate unităților de învățământ din Siret

Orașul Siret celebrează Ziua Mondială a Educației prin investiții de peste 15 milioane de euro realizate în unitățile de învățământ