Fonduri UE

Bani europeni pentru investiții în infrastructura agricolă și silvică



Șeful Oficiului Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Ovidiu Donțu
Șeful Oficiului Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Ovidiu Donțu

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit va acorda fonduri nerambursabile de până la 1,5 milioane de euro pentru proiecte de îmbunătățire și dezvoltare a infrastructurii pentru dezvoltarea și adaptarea agriculturii și silviculturii, finanțate prin măsura 1.2.5 din Programul Național de Dezvoltare Rurală, a anunțat șeful Oficiului Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Ovidiu Donțu.
El a arătat că pentru proiectele de utilitate publică care deservesc întreaga comunitate, finanțarea nerambursabilă va acoperi 100% din investițiile eligibile, însă nu se va putea depăși un milion de euro/ proiect.
„Excepție de la această situație o fac proiectele care prevăd investiții în drumuri forestiere, cât și lucrări de corectare a torenților, suma care poate fi solicitată în acest caz ridicându-se la maximul de 1,5 milioane de euro / proiect”, a precizat Donțu.
Pentru proiectele care prevăd investiții de utilitate publică, dar care deservesc doar o parte din comunitate, finanțarea nerambursabilă acordată nu va putea depăși 750 de mii de euro/ proiect, reprezentând 75% din totalul cheltuielilor eligibile.
Măsura 1.2.5 „Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii și silviculturii”, este împărțită în două submăsuri, una aferentă agriculturii și cealaltă aferentă silviculturii.
Finanțări de până la 1,5 milioane de euro de proiect
Potențialii beneficiari ai submăsurii aferente agriculturii sunt: reprezentanții legali ai unităților administrativ – teritoriale deținătoare de terenuri agricole și/sau de infrastructură de acces la exploatațiile agricole, Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care dețin terenuri agricole și/sau de infrastructură de acces la exploatațiile agricole și organizațiile sau federațiile de utilitate publică ale proprietarilor sau deținătorilor de terenuri agricole.
În cazul submăsurii aferente silviculturii, beneficiarii eligibili sunt: proprietari sau deținători privați de pădure (cu drept de administrare), persoane fizice și juridice, asociații de proprietari sau deținători privați de pădure, unități administrativ – teritoriale deținătoare de pădure, dar și Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) deținătoare de pădure.
De asemenea, administratorul fondului forestier de stat – Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, prin unitățile și filialele din structura sa, poate obține finanțare nerambursabilă în cadrul acestei submăsuri.
Investițiile pentru care se pot solicita fonduri nerambursabile în cadrul măsurii 1.2.5, conform Ghidului Solicitantului, sunt: dezvoltarea infrastructurii rutiere agricole, a sistemelor de irigații, pentru desecare și drenaj și alte lucrări de îmbunătățiri funciare.
De asemenea, se pot solicita fonduri și pentru lucrări de corectare a torenților situați în fondul funciar agricol, infrastructură rutieră forestieră, infrastructură feroviară forestieră, instalații de transport pe cablu (funiculare), cât și pentru lucrări de corectare a torenților situați în păduri.



Recomandări

Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu

Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu
Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu

Grindina a compromis sau distrus și în această vară suprafețe agricole importante. Sistemul antigrindină este „înghețat”

Grindina a compromis sau distrus și în această vară suprafețe agricole importante. Sistemul antigrindină este „înghețat”
Grindina a compromis sau distrus și în această vară suprafețe agricole importante. Sistemul antigrindină este „înghețat”

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338