Foștii internaționali Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu au participat, sâmbătă, la Târgu Jiu, alături de alți componenți ai „Generației de Aur”, la un meci în scopuri caritabile, urmat de o licitație la care cele mai mari câștiguri au fost aduse de tricourile lor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Meciul și licitația au fost organizate în scopul strângerii de fonduri pentru Andrei Glăvan, un copil de șapte ani care are nevoie de un tratament pentru cancer, după ce a fost operat de o tumoare pe creier.
La partida de la Târgu Jiu, echipa „Generației de Aur” a fost formată din Hagi, Popescu, Miodrag Belodedici, Silviu Lung, Adrian Ilie, Sorin Cârțu, Gabi Popescu, Iosif Rotariu, Florin Bătrânu, Marcel Băban și Toni Doboș, revenit pentru prima dată pe teren după ce a suferit o operație pe creier. Această formație s-a impus, cu scorul de 6-5, în fața echipei Old-Boys Pandurii. Meciul a fost arbitrat de Ion Crăciunescu.
Banii sunt pentru un copil de 7 ani
Imediat după încheierea partidei, au fost scoase la licitație tricourile cu care au jucat cele două echipe, președintele clubului Pandurii, Marin Condescu licitând pentru majoritatea tricourilor și reușind să intre în posesia celor mai importante. Condescu a achiziționat tricourile lui Hagi – 3.000 lei și Popescu – 3.000 lei, dar și pe cele ale fostului antrenor de la Pandurii, Sorin Cârțu – 1.200 de lei și actualului antrenor Liviu Ciobotariu – 1.000 de lei. Belodedici a scos la licitație întreg echipamentul, acesta fiind achiziționat cu 1.000 de lei de către președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu. La fel a procedat și arbitrul Ion Crăciunescu, care a licitat întreg echipamentul, inclusiv prosopul, contra sumei de 1.000 de lei.
Din vânzarea tricourilor s-au strâns peste 3.000 de euro, urmând ca în zilele următoare să fie strânși banii și pentru tricourile rămase nelicitate de la echipa de Old-Boys Pandurii. Fotbaliștii de la Pandurii au donat și ei 5.000 de lei, iar Hagi și Popescu au dat câte 1.000 de euro pentru micuțul Andrei Glăvan. Și spectatorii prezenți în sală au donat diferite sume de bani pentru acest caz, conducerea clubului Pandurii estimând că suma totală strânsă până acum se ridică la 50.000 de lei.