Europarlamentarul PDL Monica Iacob Ridzi a declarat că România ar putea obține din fondul de solidaritate al UE întreaga sumă de care are nevoie pentru reabilitarea infrastructurii în județele afectate de inundații, însă este nevoie ca Parlamentul să înainteze o solicitare în acest sens CE.
„Guvernul României trebuie să solicite în cel mult zece săptămâni de la producerea pagubelor sprijinul Comisiei Europene pentru refacerea infrastructurii în județele afectate de inundații. În anul 2005, România a obținut 71,5 milioane de euro din fondul de solidaritate al Uniunii Europene. Cred că acum ar putea obține suma integrală de care are nevoie pentru reabilitarea de drumuri și poduri, refacerea infrastructurii feroviare, realizarea în regim de urgență de îndiguiri, consolidarea de albii de râuri. Numai în județul Suceava este nevoie de 166 de milioane de euro pentru refacerea infrastructurii”, a afirmat, ieri, europarlamentarul Monica Iacob Ridzi.
Potrivit europarlamentarului, Comisia Europeană are nevoie de avizul favorabil al Parlamentului UE și pentru a-l obține va înainta un raport.
„Comisia Europeană va face un raport în urma solicitării Guvernului României care va fi înaintat Parlamentului European și care va fi discutat în principal în comisia de buget din care fac eu parte. Voi face tot posibilul ca avizul să fie favorabil. Sper ca Guvernul României să înainteze cât mai repede solicitarea pentru ca în septembrie să se discute deja în plenul Parlamentului European”, a adăugat Ridzi.
Europarlamentarul PDL susține că Grecia a obținut, anul trecut, de la UE, sume importante de bani pentru refacerea infrastructurii afectate de dezastrele provocate de incendii. Ridzi a spus că banii obținuți, care nu sunt cheltuiți într-un an de la virarea sumelor, trebuie returnați, iar cheltuirea sumelor va fi atent monitorizată de reprezentanții UE.