Un număr de 20 de locuitori ai municipiului Suceava vor beneficia de aproximativ 375 de milioane de lei vechi, bani alocați printr-o Hotărâre de Guvern dată zilele acestea.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că aceste ajutoare vin ca urmare a cazurilor care au intrat în atenția Primăriei, după ce cetățenii și-au prezentat problemele la audiențele care au loc săptămânal.
Sumele alocate celor 20 de familii din municipiul Suceava sunt cuprinse între 5 milioane de lei vechi și 100 de milioane de lei vechi,
“Încercăm să-i ajutăm pe toți, în funcție de necesități și de posibilități. Se pot acorda anual o serie de ajutore financiare pentru cei care au o situație disperată și în urma demersurilor făcute s-a reușit atragerea unor bani, ca oamenii să își achite datoriile la utilități, mai ales în cazul celor care riscau să fie evacuați, sau care au probleme grave de sănătate”, a declarat Ion Lungu.
De hotărârea respectivă beneficiază încă 18 familii din județul Suceava, suma totală alocată la nivel de țară pentru acordarea ajutoarelor financiare fiind de aproape 11 miliarde de lei vechi.




