Proiect

Bani de la Guvern pentru rețelele de apă și canalizare din Ițcani

– Valoarea totală a proiectului pentru care se cere finanțare este de 12,5 miliarde de lei
În cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, municipalitatea suceveană a aprobat studiul de fezabilitate al unui proiect de extindere a rețelelor de apă potabilă și canalizare în cartierul Ițcani, pe străzile Grigore Alexandru Ghica și Biruinței.
Conform primarului Ion Lungu, hotărârea de Consiliu Local a trebuit să fie adoptată în grabă
pentru ca proiectul de finanțare să fie transmis în această dimineață, la prima oră, pentru că adeseori, unul din criteriile de acordare a finanțărilor se bazează pe politica „primul venit, primul servit”.
Deși programul în cadrul căruia va fi înscris proiectul sucevean se referă la dezvoltarea infrastructurii în spațiul rural, acesta este deschis și zonelor periurbane, precum Burdujeni sat și Ițcani, motiv pentru care s-a cerut finanțare pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în unul din aceste cartiere.
În prezent, pe strada Grigore Alexandru Ghica nu există nici rețea de apă potabilă și nici de canalizare, pe când pe Biruinței, există doar cea de canalizare. Numărul total al beneficiarilor aceste investiții este de 378 consumatori casnici și economici.
Valoarea totală a proiectului, pentru care se speră să fie obținută finanțare, este de aproximativ 12,5 miliarde de lei vechi.

Recomandări

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Furnizarea apei potabile, întreruptă miercuri pe mai multe străzi din Suceava, dar și din comunele Moara și Șcheia