Bani albi pentru zile negre

Odată cu prăbușirea Bancorex a fost deschisă goana pentru privatizarea băncilor românești. Printre primele bănci care au luat-o pe calea globalizării financiare au fost Banca Agricolă, preluată de Raiffeisen, și BRD, care a trecut în subordinea Société Générale. Mai târziu, BCR a fost vândută de statul român către austriecii de la Erste, o soartă similară având și Bancpost.
Până în 2008 au fost câțiva ani de glorie pentru băncile care operau pe teritoriul național, culminând cu deschiderea unui număr record de sucursale și de filiale la nivel județean, dar și în multe localități urbane și rurale. Pe de altă parte, creșterea economică a României din ultimii opt ani a condus la o relaxare graduală a condițiilor de creditare, astfel încât românii s-au putut împrumuta de la bănci pentru achiziționarea de apartamente și autoturisme, dar și pentru nevoi personale.
Ultimul bastion, creditul doar cu buletinul, a fost la rândul lui cucerit și a dat posibilitatea de împrumut și pentru persoanele care nu aveau suficientă bonitate pentru încheierea unui contract de credit cu o bancă.
Dacă ar fi să ne întoarcem în timp și să analizăm documentele care atrăgeau atenția asupra limitelor creșterii, fenomenul pe care îl cunoaștem în prezent – criza financiară – era previzibil și ar fi fost de dorit mai multă prudență, inclusiv din partea instituțiilor bancare. Din păcate, acele semnale de alarmă nu au fost luate în considerare, poate chiar din dorința de profit manifestată de bănci prin plasarea banilor în piață cu impunerea unor condiții minimale, foarte puțin restrictive.
Am ajuns acum în situația în care din ce în ce mai mulți români se plâng de greutatea cu care își mai pot plăti creditele luate de la bănci, cele mai dificile cazuri fiind cele în care creditul a fost angajat în monedă străină, în special francul elvețian. Protecția pe care guvernul încearcă acum să o asigure în sistemul bancar, inclusiv prin declarația de intenție de încheiere a unui memorandum cu FMI și împrumutul sumei de circa 20 miliarde Euro, poate să fie benefică, însă orice întârziere va adânci criza din sistem. Acest lucru pare să fie demonstrat deja la vecinii ungari, cei care au încheiat acordul cu FMI în noiembrie anul trecut, și care, în pofida faptului că au beneficiat de o sumă considerabilă de 20 miliarde Euro, au ajuns în prag de faliment, la nivel statal.
Există unele diferențe de sistem între Ungaria și România, una dintre acestea fiind faptul că în țara vecină capitalul străin investit provenea în marea majoritate din zona central europeană, însă ceea ce s-a întâmplat la Budapesta ar trebui să dea de gândit guvernanților de la București.
Ținând cont și de faptul că România va traversa în curând două campanii electorale, există riscul ca balonul de oxigen venit din partea FMI, a Comisiei Europene și a Băncii Mondiale să nu fie suficient să asigure o minimă stabilitate a sistemului bancar românesc, indiferent de proveniența capitalului investit. Așadar, banul începe să fie o resursă din ce în ce mai greu de dobândit, iar zicala populară bani albi pentru zile negre revine în actualitate, mai mult decât oricând.