După retragerea PC de la guvernare, săptămâna trecută, conducerea Agenției Naționale de Sport a fost preluată, provizoriu, de Liviu Cepoi, sucevean de al nostru, din Vatra Dornei. Numirea lui în fruntea ANS, chiar dacă cu titlu de interimar, a dat prilejul lui Ovidiu Ioanițoaia să scrie un editorial în Gazeta Sporturilor, editorial în care l-a făcut varză pe Liviu Cepoi, de crezi că suceveanul este unul dintre cei mai mari bandiți ai nației. Domnul Ioanițoaia crede că „sportul românesc va ieși în pierdere” dacă Liviu Cepoi va rămâne în fruntea ANS. Și asta, pentru că, spune domnul Ioanițoaia, „Cepoi s-a remarcat în cei aproape 2 ani petrecuți în Agenție numai prin modul în care și-a urmărit și atins interesele personale”. Ia să vedem acum care sunt interesele personale ale lui Liviu Cepoi, după cum ne explică tot domnul Ioanițoaia: „De exemplu, proprietar al unor hoteluri la Vatra Dornei, a mutat acolo centrul de greutate al sporturilor de iarnă, amenajând pârtii de schi, deschizând instalații de cablu etc. Nu însă din fonduri proprii, ci din ale ANS, adică ale statului. Să ne mirăm că un politician, ba încă unul obscur, poate servi zona de unde provine cum vor mușchii lui și să nu-l oprească nimeni. (…) Protejat de ex-ministrul Gheorghe Flutur, de asemenea sucevean, a dirijat banii destinați sportului astfel încât o parte din ei să se întoarcă în buzunarul său”.
Și acum să detaliem. Liviu Cepoi are două hoteluri în Vatra Dornei, hoteluri care, la fel ca celelalte din zonă, sînt pline în perioada iernii. Prin banii care i-a direcționat de la ANS către Vatra Dornei va crește atractivitatea zonei, ceea ce va duce, cel puțin teoretic, la creșterea numărului de turiști. Hotelurile lui, așa cum am menționat, oricum erau pline în perioada iernii, așa încât afirmația „a dirijat banii destinați sportului astfel încât o parte din ei să se întoarcă în buzunarul său” nu prea are acoperire. Liviu Cepoi nu este acuzat că a făcut vreo neregulă cu acești bani, ci doar că a servit „zona de unde provine cum vor mușchii lui”. Fraților, la această acuzație eu spun: bravo lui. Bravo Liviu Cepoi!
Din câte știu, Liviu Cepoi „a mutat acolo centrul de greutate al sporturilor de iarnă” la Vatra Dornei înființând aici Clubul Sporturilor de Iarnă. De fapt, nu l-a înființat el, ci Guvernul, prin HG, fiind vorba de un club departamental. Iar locația acestui club a fost stabilită, prin vot, de Colegiul Director al ANS, membrii acestui for având de ales între stațiunile de pe Valea Prahovei, Harghita și Vatra Dornei – Bistrița. Nu suntem copii să credem că Liviu Cepoi nu a tras sfori printre membrii Colegiului Director, pentru a alege Vatra Dornei. Dar iar spun: bravo lui!
Bravo lui că a reușit să aducă acest club la Vatra Dornei. Dacă îl ducea la Predeal sau Sinaia, probabil nimeni nu spunea nimic. Ba poate chiar îi făcea statuie Gazeta Sporturilor. Dar așa… De ce l-a dus domne` tocmai la mama naibii, acolo unde se agață harta în cui? Uite de aia. Pentru că, din 1990 până în 2004, toți politicienii care au trecut prin fruntea ministerelor au dirijat fondurile spre zonele de unde proveneau. Iar cel mai bun exemplu este Bacăul, a cărui dezvoltare contrastează cu multe alte județe ale Moldovei.
Din 2004, avem și noi niște oameni prin ministere, oameni care au dirijat o grămadă de bani spre județul Suceava. Consecința? Miticii sar ca arși. Să sară mult și bine. Prin acest ziar vom lua mereu apărarea sucevenilor care aduc bani în județ și sunt atacați de ziariști din presa centrală, ziariști mânați de un interes sau altul. Chiar dacă acest interes înseamnă doar comoditatea, de preferat fiind un week-end la Predeal sau Sinaia decât la Vatra Dornei.