Infractori

Bande de suceveni fură și dau în cap prin Occident



– Aproape 500 de suceveni figurează în evidențele Poliției, fiind acuzați că au comis fărădelegi în afara granițelor țării
– „Specialitatea” lor: furturile, care reprezintă aproape 50% din total, și tâlhăriile
– Rădăuțiul, Vatra Dornei și municipiul Suceava sunt localitățile care „livrează” cei mai mulți infractori Occidentului
După celebra bandă a „germaniștilor”, vestită prin anii ’90, atunci când membrii ei comiteau jafuri armate pe bandă rulantă la diverse oficii poștale din Germania, și în fruntea căreia s-au aflat capi ai lumii interlope din Suceava, ai noștri continuă să le dea bătăi de cap polițiștilor din străinătate.
Potrivit statisticilor Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în prezent, aproximativ 500 de suceveni sunt acuzați că au comis fărădelegi în afara granițelor țării. De altfel, cifrele sunt într-o continuă creștere, numai în prima jumătate a acestui an, lista indivizilor de la noi din județ, cu preocupări infracționale „în afară”, îmbogățindu-se cu alte aproape 100 de nume. Suceava este considerat „județ-sursă”, prin numărul mare de cetățeni semnalați de autoritățile altor state că au comis infracțiuni pe teritoriul acestora. Din acest motiv, de la mijlocul anului trecut, în cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Suceava funcționează „Compartimentul pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite de cetățenii români în străinătate”. Din datele obținute de la ofițeri din cadrul acestui Compartiment, cele mai multe infracțiuni comise de suceveni sunt furturile, acestea reprezentând aproximativ 50% din total, și tâlhăriile. Ca zone din care provin aceste specimene, „în top” se află municipiile Rădăuți, Vatra Dornei și Suceava.
La sfârșitul anului trecut, sucevenii ocupau un loc important în categoria românilor condamnați în străinătate. Dintre miile de români care au comis infracțiuni pe teritoriul altor state și care au fost trași la răspundere de instanțele țărilor respective pentru faptele săvârșite, o bună parte dintre ei sunt din județul Suceava.
– Românii se tâlhăresc între ei „în afară”
Surse din rândul judiciariștilor de la ne-au mărturisit că „în vizorul” oamenilor legii se află o grupare de infractori condusă de un individ din Vicovu de Jos. Respectivul este căutat de autoritățile britanice, după ce el și „locotenenții”, printre care alți doi români, au comis zeci de tâlhării. Culmea e că majoritatea victimelor sunt alese din rândul românilor despre care știu că locuiesc ilegal și cărora le este frică să reclame faptele autorităților, pentru a nu fi expulzați. Pe lângă aceste infracțiuni, polițiștii „Compartimentului pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite de cetățenii români în străinătate” sunt sesizați de tot felul de fapte din sfera celor de crimă organizată, ale căror autori sunt tot din Suceava. „Sunt cazuri în care suntem semnalați de infracțiuni de trafic de persoane, trafic de migranți… Aici, competența e a polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, cu care, de altfel, colaborăm foarte bine. Dacă cu câțiva ani în urmă, oricine săvârșea o faptă penală pe teritoriul altei țări și se întorcea acasă, în România, înainte de a fi prins de autoritățile de acolo, scăpa, acum lucrurile nu mai stau așa. Acum, și noi putem să facem cercetări într-un dosar penal privitor la o faptă comisă în afara granițelor țării”, mărturisește sub-inspectorul Ștefan Istrătoaie.
– O nouă bandă a germaniștilor?
Deși despre celebra bandă a „germaniștilor” se vorbește la trecut, se pare că îndeletnicirile acestora au fost preluate de alți suceveni. Polițiștii suceveni au fost sesizați despre un anume Ion Nicușor P., din municipiul Rădăuți, rezident în Italia, bănuit de implicare în comiterea mai multor infracțiunii de jaf armat. Din banda acestuia, fac parte mai mulți cetățeni români, inclusiv unii membri de familie, printre care și frați de-ai respectivului.
– Baza de date a polițiștilor suceveni, “copiată” în alte județe
La nivelul Compartimentului pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite de cetățenii români în străinătate –Suceava, există o bază de date informatizată pentru evidența acestor categorii de persoane, bază de date care este reactualizată și completată periodic. Din această privință, programul de accesare a bazei de date existent la Serviciul de Investigații Criminale al IPJ Suceava (program realizat 100% de polițiștii suceveni) a fost dat ca exemplu la nivelul Poliției Române și implementat și la alte Inspectorate de Poliție din țară.
Polițiștii din cadrul Compartimentului pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite de cetățenii români în străinătate –Suceava desfășoară activități privind identificarea cetățenilor români care comit infracțiuni în străinătate și stabilirea activității ilicite desfășurate de aceștia, precum și documentarea activității infracționale a acestora. De asemenea, ofițerii trebuie să ia măsuri în reducerea numărului de cetățeni care se deplasează în străinătate în vederea comiterii de infracțiuni sau se folosesc de minori în activități ilegale. Protecția minorilor români aflați în dificultate pe teritoriul altor state și asigurarea întoarcerii lor în țara de origine, precum și identificarea persoanelor implicate în exploatarea acestora, sînt tot atribuții ale polițiștilor acestui compartiment. De asemenea, misiunea lor este și aceea de a reduce posibilitățile de scoatere ilegală din țară a bunurilor culturale și identificarea persoanelor care desfășoară trafic ilicit cu asemenea obiecte. Totodată, Compartimentul cuprinde și activități pe linia identificării bunurilor și valorilor introduse în țară care sînt provenite din furturi sau fărădelegi comise în străinătate.



Recomandări

Amplă acțiune de control în trafic a polițiștilor după patru accidente cu trotinete și biciclete într-o zi

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat