Din nou în acțiune

Banda de spărgători „voiajori” de apartamente a lovit din nou



– Zilele trecute, două apartamente din Siret au fost sparte la interval de câteva ore
Banda de spărgători de locuințe care a acționat în ultimele luni de zile în multe localități din județul Suceava a ajuns la Siret, două spargeri purtând „marca” acestui grup infracțional fiind înregistrate la interval de numai câteva ore. Miercuri, între orele 14.00-18.00, două apartamente din orașul Siret au fost sparte, modul de operare fiind aproape identic cu cel aplicat în ultima vreme în Suceava, Fălticeni, Rădăuți sau Gura Humorului. Conform modului de lucru al grupului, au fost vizate apartamentele de la parter cu geamuri termopan, hoții intrând în locuință prin forțarea uneia dintre ferestre. Interesant este că din apartamentele sparte la Siret hoții nu au furat nimic, părăsind repede imobilul în care intraseră. Cel mai probabil, ca și în alte cazuri, aceștia au căutat sume de bani sau bunuri de mare valoare, alte mărunțișuri fiind ignorate. Dacă nu găsesc ceea ce își doresc, în câteva minute hoții părăsesc imobilul, zăbovind puțin timp în fiecare locuință spartă, cauză din care lasă puține urme și sunt greu de prins. În ultima lună a anului trecut, nu mai puțin de nouă locuințe din municipiul Gura Humorului au fost sparte într-un mod asemănător, în timp ce la Fălticeni au fost înregistrate șapte cazuri asemănătoare. Banda a dat spargeri și în municipiul Suceava, aici acționându-se cu precădere în luna noiembrie. Judiciariștii Serviciului de Investigații Criminale Suceava și polițiștii din localități continuă cercetările sperând să dea în cele din urmă de spărgători. Pentru a nu cădea pradă hoților, sucevenii sunt sfătuiți să-și asigure geamurile și ușile de acces atunci când părăsesc domiciliul, să-și lase locuința în supravegherea vecinilor, să-și instruiască copiii și să nu aducă persoane necunoscute în casă.



Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap