Amenajare

Băncuțe în parcul din spatele Gării Burdujeni

După ce mai mulți cetățeni din cartierul Burdujeni au semnalat faptul că parcul din spatele gării Suceava Sud este neîngrijit și, practic, neatractiv pentru cei care doresc să se odihnească pentru câteva clipe, Primăria Suceava a decis montarea unor băncuțe în această zonă.
Viceprimarul Angela Zarojanu a declarat că, în contextul în care acest parc nu este în administrarea Primăriei Suceava, municipalitatea va fi nevoită să ceară un aviz de la conducerea Gării Burdujeni pentru ca cele cinci băncuțe să poată fi amplasate în acest parc.
„Direcția Domeniului Public pregătește 35 de băncuțe care vor fi amplasate în locuri publice din municipiul Suceava, în urma solicitărilor venite din partea cetățenilor”, a precizat viceprimarul Zarojanu.
Această amenajare se va face cu costuri minime din partea municipalității sucevene pentru că băncuțele ce urmează a fi amplasate pe domeniul public sunt confecționate în regie proprie, de lucrătorii Direcției Domeniului Public.

Recomandări

Peste 1.000 de locuitori ai municipiului Suceava au achitat dările la bugetul local, în prima zi de plată a taxelor și impozitelor

Prezență modestă la Primăria Suceava, în prima zi de plată a taxelor și impozitelor locale. Dările se pot achita și în tranșe

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Viceprimarul Cușnir acuză „împroprietările dubioase” din parcuri și dintre blocuri, care „sufocă orașul”