Bancuri

Cât or fi ei de înăcriți din pricina nemerniciilor ce dospesc în informările turnătorilor (nu-i ușor să digeri, zilnic, porția de mizerie umană revelată de dosarele Securității!), lucrătorii de la CNSAS mai au putere să se amuze! Îi obligă fișa postului: câtă vreme, în România, s-a făcut pușcărie pentru colportarea de bancuri politice, este normal ca „materialul probator” să fie îndosariat conștiincios, banc cu banc. Și, slavă Domnului, recoltă era din belșug, umorul, inclusiv cel negru, rămânând singura supapă pentru veselă și, în același timp, amară defulare.
Cercetătorii Carmen Chivu și Mihai Albu au publicat recent o astfel de colecție hazoasă și tonică în felul ei, dar, atunci, extrem de primejdioasă prin consecințe, câtă vreme, în anii totalitarismului, anecdota „dușmănoasă” purta cu dânsa adiere de pușcărie. Chiar și cele fără cuvinte, fiindcă, de-a lungul istoriei noastre, s-au înregistrat și bancuri politice… mute. Când marele comedian Tănase a apărut pe scenă în armură de… ceasuri, având și o pendulă agățată de gât, sala a izbucnit în aplauze, pricepând imediat aluzia la „davai ceasov!” Drept pentru care Tănase avea să moară în pușcărie. Și nu mai e deloc hazos! Autorii originalei cercetări susțin că primii care făceau haz erau chiar… securiștii, bancurile „recoltate din teren” fiind copios colportate între ei, de la plutonier la general. Ceea ce nu-i împiedica să le încadreze la capitolul „defăimare”, urmând arestarea și condamnarea periculosului atentator la siguranța națională. În cel mai bun caz, „infractorul” se alegea cu internarea într-un spital psihiatric, de unde și bancul „Sunt la casa de nebuni pentru că am vrut să fug peste hotare. În Uniunea Sovietică.”
Într-o astfel de ordine a ideilor se cuvine menționată șotia ce mi s-a povestit la Teatrul din Timișoara: un actor care obținuse, în sfârșit, viza pentru o călătorie turistică în Franța, a trimis colegilor o vedere de la Paris cu textul „Am ales libertatea!” În toiul ședinței de partid ce urma să-l excludă pe odiosul trădător transfug, se deschide ușa și apare… chiar incriminatul. În tăcerea încremenită a sălii stupefiate, zâmbărețul actor întreabă cu nevinovăție: „Adică, voi nu credeați că în România este libertatea?” De o altă șotie, nemenționată în dosarele Securității, fiindcă dezavantaja „organele”, am aflat din mediul medical ieșean. Un doctor se căznea de ani în șir să obțină râvnita aprobare pentru o călătorie în Apus, dar șeful său de clinică, profesorul F., îi furniza constant referințe proaste: „dacă iese, ăsta nu se mai întoarce.” Și chiar așa a fost: după punerea în mișcare a unei respectabile încrengături de potente pile, tânărul doctor a reușit să ajungă în Italia, unde a și rămas. De acolo, lunar îi trimetea respectuoase scrisori profesorului F. (știa că vor fi riguros interceptate de Securitate) cu texte de genul „Vă sunt adânc recunoscător, mult stimate domnule profesor, pentru că mi-ați dat curajul necesar să rămân în străinătate. Datorită sfaturilor dumneavoastră și a adreselor pe care mi le-ați furnizat, am reușit repede să mă integrez…”
Drept pentru care, cel care nu a mai primit vize a fost tocmai… profesorul F. Dar astea nu mai sunt anecdote, ci glume… trăite. Colecția recoltată din arhiva CNSAS repune în atenție bancuri dure și directe („Aș citi, dar n-am lumină ; / Aș pleca, dar n-am benzină / Aș mânca, dar n-am mâncare / Aș muri, n-am lumânare”), alături de altele mai subtile („Pământul este al celui ce-l muncește, dar nu și roadele lui”). Mai aproape de ’89, aveau largă circulație glume politice care, ori n-au fost raportate (mă îndoiesc), ori, din pudoare vinovată, nici n-au mai fost reținute în dosare. De genul: „Cine a fost înainte, oul sau găina? Mai înainte au fost de toate.” Sau: „Ce-i mai rece decât apa rece? Apa caldă.” Bancurile ilustrează și comentează acid o epocă revolută: adevărată istorie vorbită… în șoaptă. Din păcate pentru harul creator al românilor, era anecdotelor politice a răposat. Libertate este câtă vrei. Numai că asta nu-i de-ajuns. Ar mai trebui și ceva corectitudine, cinste, bună credință… Etc. etc.