Sper să nu lezez pe cineva, recunoscând că nu prea mă dau în vânt după bancuri. De fapt, nu le sufăr deloc. Mai bine zis, le detest. Și nu atât bancurile în sine, dintre care unele sunt chiar inteligente și amuzante, ci ideea de banc.
Pentru că a deșerta din tine un banc sau un lanț de bancuri ce înseamnă ? O cale bătătorită, integral asfaltată, de a capta atenția și simpatia unui public mai mic sau mai mare. Ca să pari deștept și spiritual, nu trebuie să-ți pui mintea și inspirația la lucru. De ce să asuzi spre a fi original, când pentru asta e de ajuns să repeți ceea ce ai auzit de la alții, folosind o distribuție care cuprinde Evreul, Blonda, Olteanul, Scoțianul și alte personagii clasice din bancuri.
Până aici, tot nu-i nimic rău. Dar ce te faci, când începe să-ți debiteze bancuri în față unul fără nici cea mai mică înzestrare de povestitor, știut fiind că darul povestitului nu e unul la îndemână pentru toată lumea ? De exemplu, când șeful tău, un tip șters și bâlbâit, trece la microfon și începe să turuie: îl știți pe ăla cu Blonda care-și turna apă oxigenată în paharul cu vin roșu, ca să și-l asorteze la culoarea părului ? Dar pe ăla cu Olteanul care i-a montat caprei sale silicoane, sperând că va da astfel mult mai mult lapte ? Când antipaticul tău șef se pune pe rostit bancuri, trebuie să fii ochi și urechi. Dacă nu ești și nu râzi homeric la urmă, se poate lăsa cu tragedii antice.
Fiindcă veni vorba de Blondă, nu știu de unde i se trage faima de prostancă internațională, fiindcă și francejii au bancuri cu blonde (căutați pe net „blagues sur le blondes”), și englejii, și românii, fiindcă era păcat să nu se alinieze și ei la prejudecăți. Nu știu de ce, în tot locul, biata Blondă e vopsită în negru, cu bidinele din alea, foarte grosolane la fir. Or fi constatat oamenii de știință că pe tulpina ei mlădie prostia se altoiește mai ușor decât pe tulpina Brunetei sau a Roșcatei ?
Paradoxul face ca foarte multe femei cu blondul în păr să-i surclaseze la minte pe ăia care colportează bancuri proaste despre ele.
