Eveniment

Bancpost și-a deschis agenție în Burdujeni

Codru Găinariu este clientul Bancpost care a câştigat o maşină Peugeot
Codru Găinariu este clientul Bancpost care a câştigat o maşină Peugeot

Dublă sărbătoare la Bancpost Suceava. În cartierul sucevean Burdujeni a fost inaugurată ieri o nouă agenție a băncii care a devenit tot mai activă pe piața suceveană.
În momentul de față, în municipiul Suceava funcționează o sucursală și două noi agenții, una în cartierul George Enescu, iar cea de-a doua în Burdujeni. De asemenea, Bancpost are agenții și în Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți.
La inaugurarea agenției din Burdujeni au participat directori locali și zonali ai băncii, printre care îi amintim pe Cătălina Bălan, Paul Handro, Sorin Chitul și Ionuț Marciuc.
Dubla sărbătoare a băncii constă în faptul că odată cu inaugurarea noii agenții, Bancpost și-a premiat ieri unul dintre clienții fideli.
Codru Găinariu este românul care a apelat la serviciile de schimb valutar ale Bancpost și a câștigat o mașină Peugeot. Codru Găinariu este din Plopeni, iar în vara aceasta a schimbat valută la Bancpost și a fost înscris automat la loteria „Bancpost eXchange”. Campania a demarat în luna iulie, iar la tragerea la sorți au fost înscriși toți românii care au schimbat la Bancpost o sumă de bani cel puțin egală cu 200 de euro. Din cei 17.000 de români înscriși la loterie, suceveanul a fost cel mai norocos, iar ieri a intrat în posesia premiului.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

„Slobozâ-ne gazdă-n casă și primiți colinda noastră”, concert caritabil, la Sala de Festivități a Gării Burdujeni

„Suceava Jazz Christmas Express”, concert caritabil pentru Dumitru-Rareș Tomache, la Sala de Bal a Gării Burdujeni