Unitățile bancare vor fi închise în perioada 23 – 25 aprilie, cu ocazia sărbătorilor de Paște, unele având program scurt chiar de vineri, dar există și bănci care au decis ca unele agenții să funcționeze sâmbătă și luni.
Astfel, Banca Comercială Română a anunțat că unitățile teritoriale de retail, inclusiv cele care își desfășoară activitatea în mall-uri, și centrele de afaceri corporate, nu vor avea program cu publicul în zilele de 23, 24 și 25 aprilie.
Pe de altă parte, unitățile BRD – Groupe Societe Generale nu vor avea program de lucru în zilele de duminică și luni, dar excepție vor face agențiile din incinta supermarketurilor, care vor funcționa potrivit programului specific fiecărui magazin, precum și unitatea din Aeroportul Henri Coandă.
Nici unitățile Raiffeisen Bank nu vor fi deschise luni, 25 aprilie, excepție făcând anumite unități din cadrul hipermarket-urilor/mall-urilor, cum ar fi cele din incinta magazinelor Selgros, Carrefour și Cora. Unele agenții din cadrul hipermarket-urilor/mall-urilor vor funcționa și sâmbătă, dar toate nu vor avea program cu publicului duminică, 24 aprilie.
Totodată, Banca Comercială Carpatica și Intesa Sanpaolo Bank au decis scurtarea programului sucursalelor începând de vineri, pentru ca de sâmbătă până luni să fie închise toate unitățile.
Vineri, programul de lucru cu publicul al unităților Băncii Comerciale Carpatica va fi de la ora 9:00 la 14:00, iar sucursalele și agențiile Intesa Sanpaolo Bank vor lucra în intervalul 8:30 – 14:00.
Băncile au anunțat că bancomatele și POS-urile vor funcționa în condiții normale în perioada Sărbătorilor de Paște.