Băncile au închis anul trecut 255 de unități și au scos din sistem peste 1.000 de salariați



Băncile din România și-au restrâns anul trecut rețeaua teritorială cu 255 de sucursale și agenții, de la 6.425 la 6.170 unități, și concomitent au redus numărul de personal cu 1.145 de salariați.
La finele anului trecut, sistemul bancar a raportat o rețea totală de 6.170 de unități, în timp ce în decembrie 2009 numărul acestora se ridica la 6.425, iar în 2008 existau 6.552 de sucursale și agenții.
Restrângerile de personal, de la 67.898 la 66.753 angajați, au fost operate numai din rețeaua din teritoriu, de unde au plecat chiar mai mulți salariați, respectiv 1.450, întrucât personalul din sediile centrale a urcat cu 305 persoanel, de la 30.294 la 20.701 salariați.
Salariul mediu burt pe bancă s-a plasat 5.330 lei/lună, în creștere cu arpoape 100 de lei față de nivelul de la sfârșitul anului 2009.
Pe de altă parte, salariul mediu net a rămas aproape neschimbat, la 3,758 lei/lună.