Anchetatorii delapidării de la Banca Transilvania –filiala Rădăuți cred că Radu Cozaciuc, tânărul de 30 de ani arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute pentru că ar fi golit trei bancomate ale unității bancare la care lucra, a avut cel puțin un complice. Această variantă a anchetatorilor este susținută, de altfel, și de tatăl tânărului arestat, Gheorghe Cozaciuc, care, încă de la începutul scandalului, a declarat că în spatele fiului său ar fi și alte persoane.
Motivul principal pentru care organele de anchetă cred că Radu Cozaciuc, administrator rețea ATM-uri la Banca Transilvania din Rădăuți, a avut cel puțin un complice este acela că operațiunile de alimentare a cardurilor nu sunt făcute de o singură persoană, regulile în această privință fiind foarte stricte. În consecință, de golirea sistematică a celor trei bancomate ar fi trebuit să aibă cunoștință cel puțin încă o persoană, al cărei nume, deocamdată, nu este cunoscut.
Este greu de crezut, și în acest caz ar fi vorba de o neglijență gravă a băncii, că Radu Cozaciuc făcea singur alimentarea bancomatelor, în condițiile în care aceste operațiuni se fac în prezența mai multor persoane din cadrul unității bancare.
Interesantă este și declarația dată de Cozaciuc în fața judecătorilor rădăuțeni, cu puțin timp înainte de a fi arestat preventiv și încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Deși în timpul audierilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, tânărul nu a vrut să declare nimic legat despre delapidarea celor aproximativ 200.000 de lei, neprecizând, însă, nici că nu ar fi nevinovat, câteva ore mai târziu, Radu Cozaciuc le-a recunoscut judecătorilor că a furat o parte din acești bani, fără a preciza de ce sumă este vorba. Totuși, „bancherul” din Rădăuți a mărturisit că prejudiciul care i se pune în cârcă este prea mare și că va dovedi acest lucru pe parcursul anchetei.
Cozaciuc a precizat că va veni cu mai multe amănunte în perioada următoare.
Prejudiciul a crescut la circa 260.000 de lei Dacă săptămâna trecută Banca Transilvania a remis un comunicat de presă prin care anunța faptul că din două bancomate ale unității au fost furați nu mai puțin de 192.425 de lei, surse din rândul anchetatorilor ne-au declarat că valoarea prejudiciului a ajuns la aproximativ 260.000 de lei, după ce s-a găsit și cel de-al treilea bancomat „spart”.
Din informațiile noastre, Radu Cozaciuc a făcut recurs împotriva deciziei Judecătoriei Rădăuți de a fi arestat preventiv, urmând a afla în aceste zile dacă va ieși din spatele gratiilor sau va rămâne în continuare în beciurile poliției.






