Avansul solicitat de bănci pentru creditele ipotecare va înregistra o scădere ca medie pe sistem, deși băncile mari vor fi mai prudente, atât gradul de îndatorare, cât și contribuția împrumutatului urmând să oscileze, cel mai probabil, în funcție de calitatea clientului, apreciază bancherii.
Consiliul de Administrație al BNR a decis, vineri, să elimine obligativitatea avansului pentru creditele acordate populației, care se situa la 25% din suma împrumutată în cazul creditelor ipotecare și a garanțiilor de 30% pentru creditele de consum.
De asemenea, BNR a modificat modul de calcul al limitelor de îndatorare pentru populație, urmând ca fiecare bancă să stabilească norme interne de expunere față de clienții persoane fizice, care vor fi aprobate de Direcția Supraveghere a băncii centrale, în funcție de profilul de risc al fiecărei instituții de credit.
„Avansul pentru creditele ipotecare va fi stabilit diferențiat, în funcție de condițiile creditului și calitatea clientului”, a opinat președintele Bancpost, Mihai Bogza.
Diferențierea avansurilor este anticipată și de președintele BCR, Nicolae Dănilă, în opinia căruia va exista o separare între creditul ipotecar de masă, pentru clienții cu venituri mici și medii, și împrumuturile pentru locuințe mai scumpe.
„În următoarea perioadă va fi mult mai important activul ipotecat, va conta dacă este vorba despre cumpărarea sau construirea unei case noi, sau valoroase”, a adăugat Dănilă.
Mult mai prudent s-a arătat președintele HVB Țiriac, Dan Pascariu, care a atras atenția că este posibil ca piața imobiliară să se apropie chiar de un „bubble” (creștere excesivă a prețurilor, urmată de o prăbușire bruscă – n.r).
„Cred că băncile de top vor acționa cu multă prudență, deși concurența va fi intensă. Rămâne de văzut, dar nu trebuie neglijat că pe piața imobiliară s-ar putea produce și o prăbușire a prețurilor”, a explicat șeful HVB Țiriac.
Eventualele mișcări din piață vor fi realizate treptat, consideră președintele CEC, Eugen Rădulescu, care a afirmat, la rândul său, că este necesară prudență din partea băncilor în perioada următoare.
„Avansul ar putea să scadă, iar gradul de îndatorare să crească, însă mișcările nu cred că vor fi abrupte. Mi se pare caraghios ca un client care are un venit de 2.000 de euro să aibă o rată de numai 35% din venit. Clientul poate să aibă o rată mai mare fără să pună în pericol banca sau pe el”, a declarat Rădulescu.
Perspectiva privind modificarea condițiilor la creditele de consum diferă de la un bacher la altul.
Nicolae Dănilă opinează că în dorința de a crește volumul finanțărilor, băncile vor încerca o cât mai mare standardizare a acestor produse și introducerea unor sisteme de scoring.
Astfel, băncile ar putea să nu renunțe la garanțiile sub formă de asigurări, care vor permite o flexibilitate mai ridicată a produselor oferite.
Prepședintele BCR a precizat, însă, că un sistem de scoring performant va putea oferi condiții diferențiate, în funcție de calitatea clientului.
HVB Țiriac nu va opera o relaxare imediată a condițiilor, spune Dan Pascariu, arătând că băncile nu trebuie să scape din vedere riscul de credit, deși mai disipat în cazul finanțărilor pentru consum.
Președintele Bancpost întrevede însă o competiție mai acerbă și crede că o serie de bănci vor elimina obligativitatea polițelor de asigurare, deși această situație va determina o creștere a marjei de risc de credit.
„Un risc mai mare presupune un capital suplimentar, dar băncile au rezerve, cel puțin până anul viitor, când se va trece la Basel II, pentru că de la 1 ianuarie 2007 limita de solvabilitate a coborât de la 12% la 8%”, a explicat Bogza.
Noile prevederi ale BNR ar putea avea ca efect creșterea concurenței în sectorul bancar, dar și majorarea ponderii creditelor neperformante, apreciază Eugen Rădulescu.
„Creșterea acestei ponderi va fi suportabilă însă, pentru că va fi acoperită din venituri suplimentare, în afara cazurilor în care băncile și-ar putea asuma riscuri necontrolabile”, a adăugat oficialul CEC.
În privința gradului de îndatorare, bancherii au fost mult mai rezervați, dar părerile converg spre ideea că împrumutații cu venituri ridicate vor fi avantajați.
Mișcările din piață vor fi rezultatul concurenței, dar și al relegementărilor ulterioare ale BNR, care va stabili criteriile de aprobare a normelor, în funcție da profilul de risc al fiecări instituții de credit.





