Banca Națională a României (BNR) își deschide din nou porțile pentru studenții economiști din Suceava în cadrul unei noi etape a proiectului educațional„BNR – Zilele porților deschise pentru studenții economiști”.
Astfel, în perioada 9-10 octombrie, BNR organizează, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), o nouă etapă a acestui proiect ale cărui activități se vor desfășura la sediul Agenției BNR Suceava și al Universității „Ștefan cel Mare”.
Mâine, studenții de la USV vor participa, la sediul Agenției BNR Suceava, la seminarii interactive susținute de lectori din banca centrală pe teme ca: istoria și funcțiile BNR, obiective și activități, elementele de statistică și comunicare, noua arhitectură de stabilitate financiară europeană, etc.
Joi, 10 octombrie, începând cu ora 10:30, Aula Corp E, Universitatea „Ștefan cel Mare” va găzdui conferința cu tema “Construcția Europeană. Dimensiunea financiar-bancară”, susținută de Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR.
”BNR – zilele porților deschise pentru studenții economiști” este un proiect adresat studenților și cursanților școlilor doctorale având ca obiectiv general îmbunătățirea nivelului de cunoaștere și înțelegere, în mediul universitar, a activității băncii centrale, a rolului, funcțiilor și implicațiilor deciziilor acesteia în economia românească.
De la patru universități partenere și 120 de participanți, în anul 2009, s-a ajuns astăzi, în cadrul acestui proiect, la un parteneriat cu 22 de universități și peste 1.100 de studenți, masteranzi și doctoranzi care au beneficiat de prezentările lectorilor BNR și s-au implicat activ în seminarii interactive în cadrul activităților proiectului.