Spitalul Județean

Banca Mondială investește 25.000 de euro pentru modernizarea „Urgenței”

Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” va primi o finanțare de 25.000 de la Banca Mondială în vederea efectuării de renovări și schimbări de circuite. Anunțul a fost făcut ieri de către managerul spitalului, economist Costică Dăscăliuc, care a precizat că deja au avut loc discuții cu un reprezentant al băncii în România, care a vizitat marți spitalul.
Costică Dăscăliuc a spus că s-a efectuat o expertiză tehnică și există un proiect de renovare a UPU, însă valoarea lucrărilor s-ar ridica la 200.000 de euro. Spitalul va solicita Ministerului Sănătății Publice și Consiliului Județean să aloce fonduri pentru realizarea acestui proiect.
Dăscăliuc a menționat că spațiile trebuie să fie reamenajate în vederea dotării „Urgențelor” cu aparatură modernă, printr-un program al MPS, și asta deoarece aparatura gratuită va sosi la Suceava numai atunci când vor fi pregătite spațiile necesare montării acesteia.
La UPU se intenționează să se amenajeze spații de triaj al bolnavilor, saloane de resuscitare, un spațiu aseptic, să fie montate geamuri termopan și pavele de rășină.
Printre echipamentele noi și aparatura care urmează să ajungă la „Urgențe” prin program al MPS se numără: tărgi de resuscitare, defibrilator, brancarde hidraulice de transport (rezistente la șocuri), monitoare pentru supravegherea funcțiilor vitale, ecograf Dophler și cărucioare pentru transportul pacienților.
Spațiul destinat stabilizării pacienților ajunși la „Urgențe” în stare critică va fi separat de restul camerei de primire, accesul putându-se face în sala respectivă doar pe bază de cartelă electronică.

Recomandări

„Împreună pentru viață”, campanie de strângere a 200.000 de euro pentru un aparat la ATI și amenajarea de spații de joacă la spital

„Împreună pentru viață”, campanie de strângere a 200.000 de euro pentru un aparat la ATI și amenajarea de spații de joacă la spital

Consilierii județeni au votat în unanimitate să solicite finanțare pentru extinderea UPU și ATI la Spitalul Clinic de Urgență Suceava