Studiu

Banana – mană cerească pentru sănătate



O banană pe zi este o adevărată mană cerească pentru sănătate. Cel puțin așa cred specialiștii americani care au descoperit că acest fruct bogat în potasiu ar putea fi o armă eficientă împotriva ictusului cerebral. Un studiu recent, realizat pe un eșantion de persoane de peste 65 de ani, a demonstrat că persoanele care consumă puțin potasiu prezintă un risc cu 50 la sută mai mare de a suferi un atac cerebral, decât semenii lor, consumatori de astfel de substanță. În plus, specialiștii au demonstrat că persoanele care consumă medicamente diuretice, menite a mări cantitatea de apă eliminată prin urină, sunt predispuse la mai multe riscuri, probabil pentru că acestea influențează acumularea de potasiu de către organism. Ca o ironie însă, diureticele sunt prescrise frecvent persoanelor în vârstă tocmai pentru a le ține sub control tensiunea și pentru a reduce posibilitatea apariției ictusurilor cerebrale. Pacienții care consumă diuretice și care prezintă cel mai scăzut nivel de potasiu în sânge riscă de două ori mai mult să sufere un astfel de atac cerebral, față de cei care fac uz de diuretice și prezintă un nivel ridicat de potasiu. Medicul Deborah Green, de la Queen’s Medical Center din Honolulu, coordonatoarea studiului, este de părere că pacienții, care sunt nevoiți să facă uz de diuretice din diferite motive medicale, s-ar putea folosi de cantitatea în plus de potasiu prezentă în celelalte alimente din regim. „Diureticele previn atacul cerebral controlând presiunea, însă am dorit să verificăm dacă efectul lor asupra nivelului de potasiu ar putea influența riscul unui atac. Problema este dacă diureticele ar putea fi mai eficace cu o asimilare adecvată de potasiu”. (Click News)



Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu atrage atenția că investitorii pleacă din România ca urmare a măsurilor luate de premierul Ilie Bolojan

Deputatul AUR Florin Pușcașu atrage atenția că investitorii pleacă din România ca urmare a măsurilor luate de premierul Ilie Bolojan
Deputatul AUR Florin Pușcașu atrage atenția că investitorii pleacă din România ca urmare a măsurilor luate de premierul Ilie Bolojan

Liderul clubului moto Thracvm RC Suceava, Gabriel Gîngă: Peste 90 la sută dintre motocicliștii suceveni își asumă donarea de organe post-mortem