Sâmbătă seară, într-o sală de la Școala nr. 2 din municipiul Câmpulung Moldovenesc, are loc un eveniment inedit – Balul gospodarilor. Manifestarea, o distracție în stil tradițional, cu ținută obligatorie în costum popular pentru participanți și un concert susținut de celebrul Ansamblu “ Ciprian Porumbescu” din Suceava , este organizată de un grup de localnici. Unul dintre invitați, câmpulungeanul Aristotel Erhan, ne-a declarat : “Este o idee foarte frumoasă, prin care oamenii locului, gospodari din tată în fiu, încearcă să conserve tradiția, portul nostru popular și bucuria cu care românul de altădată știa să se întâlnească cu semenii lui la joc. Ideea aparține unui întreg grup de oameni din localitate, cu toții s-au ocupat de organizare, între care Ileana Latiș, Traian și Marcel Piticar. Eu îmi doresc ca asemenea evenimente să poată fi organizate cît se poate de des, pentru că așa ne putem păstra vii datinile și portul strămoșesc, spiritul nostru de câmpulungeni și de români!”





