Manifestare

Balul Gospodarilor de la Poiana Stampei

Sâmbătă seara, de „Ziua Îndrăgostiților”, în sala frumos ornată a Căminului Cultural de la Poiana Stampei a avut loc un mare bal, la care au participat peste 300 de tineri care au vrut să sărbătorească în stil tradițional românesc Valentine’s Day, dar și săteni trecuți de mult de a doua tinerețe, pentru care dragostea este veșnică.
Vestea că primarul Elisei Todașcă, împreună cu angajații primăriei și Petrică Chiforescu, directorul Căminului Cultural, organizează Balul Gospodarilor, s-a răspândit repede în comună, dar și în împrejurimi. Manifestarea i-a scos din case pe cei dornici de distracție, care, dacă nu au venit pentru a dansa, au venit să-i admire pe cei care și-au demonstrat talentele de dansatori, pentru a-și etala frumusețea costumului popular, cu cusături specifice locului, sau pentru a gusta din bucatele tradiționale.
La ora 19,00 sala era plină, iar trompeta lui Dănuț Lăcătuș a anunțat că distracția poate începe. Primii care au urcat pe scenă au fost membrii Ansamblului Poienița, condus de Petrică Chiforescu, și taraful condus de studentul Dănuț Lăcătuș. Dansatorii, soliștii instrumentiști Raluca Vasiluț, Costel Lostun, Ilie Grămada, Cosmin Țiganetea și soliștii vocali Cătalin Zancu, Liviuța Carpea, Ancuța Lostun, Cristina Bordieanu, Ionela și Marinela Pentelescu i-au “încălzit” pe gospodarii din Poiana Stampei, care și-au luat nevestele și copiii la dans, făcând să răsune sala de ropotul picioarelor în ritmul bătutelor moldovenești.
Între horele în care oamenii se înfrățeau la dans, cu mâinile după umerii celor din jur, au susținut recitaluri interpreții de muzică populară Mirela Petruș din Bistrița și suceveanul Marius Zgâianu, programele susținute de ei fiind răsplătite cu îndelungi aplauze.
Balul, o distracție în stil tradițional, cu ținută obligatorie costumul popular, a continuat până în zorii zilei de duminică, participanții, gospodari din tată în fiu, dovedind astfel că “știu să conserve tradiția, știu cel mai bine obiceiurile vechi de secole din aceste locuri. Este ultima manifestare din lungul șir al celor care au avut loc în nopțile lungi de iarnă, pentru că se apropie postul, și începe munca la câmp”, ne-a precizat primarul Elisei Todașcă.

Recomandări

Formații din Insula Paștelui – Chile, România, Grecia, Polonia și alte țări au făcut spectacol în deschiderea Festivalului Arcanul din Rădăuți

David Saranga, fermecat de tradiții și bunătățile degustate, după ce a petrecut Paștele în Bucovina

Fostul ambasador al Israelului în România, David Saranga, a revenit în Bucovina, printre oameni dragi, alături de care a petrecut sărbătorile de Paște
Fostul ambasador al Israelului în România, David Saranga, a revenit în Bucovina, printre oameni dragi, alături de care a petrecut sărbătorile de Paște