Balul Gospodarilor de la Pârteștii de Sus, comuna Cacica

Balul Gospodarilor de la Pârteștii de Sus, comuna Cacica
Balul Gospodarilor de la Pârteștii de Sus, comuna Cacica

În comuna Cacica, la Pârteștii de Sus, Primăria și Consiliul Local au organizat pe 26 decembrie Festivalul de datini și obiceiuri populare „Cetina de brad”, unde au participat 10 grupuri folclorice.
Seara s-a încheiat cu un Bal al Gospodarilor. Aflat la a V-a ediție, balul, organizat de Primăria și Consiliul Local Cacica în colaborare cu Asociația Culturală “ Vatra Satului”, a adus în sala Căminului Cultural, neîncăpător de această dată, gospodari “unul și unul” din satele vecine: Botoșana, Cajvana, Pârteștii de Jos, Poieni Solca, turiști care au putut să vadă și să simtă o lume a satului care le-a adus încântare și dorința de a reveni în Bucovina. Gospodarii s-au îmbrăcat în costume tradiționale și au adus de acasă bucate alese și băutură pe sprânceană.
Balul în sine a fost transformat în adevărat spectacol prin prezența pe scenă, alături de cântărețul de marcă din spațiul folcloric bucovinean, Călin Brăteanu și trupa Rekord, a interpreților: Ana Ilca Mureșan de la Cluj, Livia Harpa de la Toplița – Mureș, Adina Roșca și Cătălin Calbeaza de la Făgăraș și Alexandru Brădățan.
Aproape două treimi dintre participanți au fost tineri a căror exuberanță a făcut ca bucuria serii să se transmită și celor mai în vârstă și turiștilor. Astfel că, în final, alături de primarul Elena Boloca, toată lumea a cântat “La mulți ani!”.

Recomandări