Tradiție reluată

Balul Gospodarilor a însuflețit cartierul Burdujeni

Balul Gospodarilor a scos din case sute și sute de suceveni
Balul Gospodarilor a scos din case sute și sute de suceveni

Mare distracție mare! Vestea că Balul Gospodarilor se organizează și anul acesta, tot în sala de festivități a Gării Burdujeni, a scos din case sute și sute de suceveni, care, dacă nu au venit să danseze, au ținut să-i admire pe cei care și-au demonstrat talentele de dansatori.
La ora 19.00, când a fost dat oficial startul distracției, sala era aproape plină, iar zeci de oameni continuau să tot vină, din toate colțurile Sucevei.
Oricum, majoritari au fost gospodarii din Burdujeni, care și-au luat nevestele și copiii și au venit la Balul organizat special în cinstea lor, după modelul balurilor care au însuflețit Gara Burdujeni în urmă cu mai bine de 60 de ani.
Hora Primăriei
Familia primarului Ion Lungu s-a aflat toată seara chiar lângă scena pe care au evoluat numeroși interpreți de muzică populară, printre care s-au numărat Margareta Clipa, Călin Brătianu, Ionuț Vieru, Ionel Coca, Celina Gherghelaș, Grupul Folcloric „Plaiuri sucevene”, Petronela Petroneac și George Finiș.
Chiar de la început, frații gemeni Ion Lungu și Constantin Lungu, împreună cu nevestele lor, au dar tonul distracției, fiind printre primii suceveni care s-au băgat la joc, exemplu lor fiind curând urmat de o mulțime de alți suceveni.
De la bătute mărunte, care făceau să răsune sala de ropotul picioarelor in ritmul aprig al muzicii, până la hore în care oamenii se înfrățeau la dans, cu mâinile după umerii celor din jur, frații Lungu, dar și o serie de reprezentanți ai municipalității sucevene, precum secretarul Primăriei, Ioan Ciutac și viceprimarul Angela Zarojanu, au evoluat pe ringul de dans, alături de ceilalți suceveni, împărțind cu ei bucuria de a se distra așa cum se făcea odinioară, când Balul Gospodarilor era unul din cele mai importante evenimente pentru fiecare.
De la Bal nu au lipsit nici o parte din angajații Primăriei, dar nici consilieri locali, precum Vasile Bilius și Mona Săndulescu, fiecare cu perechea sa de viață, încât, la un moment dar, în horă erau prinși reprezentanții Primăriei, în vreme ce în jurul lor, într-o horă mai mare, se aflau restul sucevenilor prinși în joc.
O tradiție populară
Dacă anul trecut mulți suceveni au venit din curiozitate, să vadă cum e organizat balul Gospodarilor, anul acesta au revenit cei cărora le-a plăcut, iar numărul lor a fost chiar mare, din moment ce sala a devenit chiar neîncăpătoare pentru cei care vroiau să și danseze, nu doar să privească de pe margini.
Între două dansuri cu familia și prietenii, dar și cu doamne din sală, care l-au chemat la joc, primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut o serie de aprecieri privind Balul Gospodarilor:
„Cred că deja reușim să facem din nou o tradiție din organizarea Balului Gospodarilor, iar prezența a numeroși suceveni confirmă faptul că această distracție este dorită de mulți. Dacă în prima zi de Crăciun se merge cu colinda, în a doua zi e rândul gospodarilor să se distreze și pentru ei a fost organizat acest bal, de care se bucură și cei care păstrează în suflet nostalgia balurilor de altă dată”.
Încălziți de cântec și de joc
Ghinionul de a nu avea căldură în imensa sală de festivități a Gării Burdujeni, din cauza sistemului de încălzire care se stricase tocmai atunci, a fost rapid îndepărtat de cei care au venit cu mic cu mare să participe la Bal. Dacă la început, primii care s-au înscris la dans nu au avut curajul să renunțe la cojoace și paltoane, în scurt timp s-au încins de la joc și au scăpat de ele cât de rapid au putut, ca să nu scape vreun moment de distracție.
Căldura lor, dar și a sutelor de oameni adunați în sală, a alungat total frigul în cele din urmă, iar distracția s-a prelungit până după miezul nopții.

Tradiție reluată: Balul Gospodarilor a însuflețit cartierul Burdujeni

Recomandări

Licitația pentru reparații și consolidarea blocului explodat în Burdujeni, reluată în aceeași zi cu explozia blocului din Rahova

Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022
Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022